Fiindcă Tănase a fost ținut de Laurențiu Roșu la „bază”, în „unsprezecele” aliniat de UTA Under 19 la Cluj, în manșa retur a Semifinalei Cupei României, a apărut Gabriel Pop. Mijlocaș central alături de Amir Jorza, utistul a fost responsabil cu executarea loviturilor libere directe și, după avertismentul din prima repriză, a venit și golul ce a rezolvat defintiv ecuația calificării. „Era normal să mai am o șansă să execut și acea lovitură liberă din care a ieșit golul, fiindcă prima execuție se ducea în vinclu dacă nu respingea portarul lor. M-am simțit în zi de șut, mă bucur că mi-am putut ajuta echipa cu acest gol, practic cel mai important din cariera mea, de până acum”, a spus Pop.
Fotbalistul a jucat și marea parte a finalei de anul trecut, de la Deva, după ce Jorza ieșise comoționat după un contact cu un jucător al lui ACS Poli. „Îmi amintesc ce bucurie am trăit atunci și de aceea îmi doresc să le retrăiesc din nou. Iar dacă mă gândesc bine, nu poate fi nimic mai frumos decât să-ți aperi trofeul pe Arena Națională, într-un meci cu Viitorul. Că voi juca 90 de minute, 1 minut sau deloc, are mai puțină importanță. Sunt sigur că cine va intra pe teren va da totul pentru a păstra trofeul la Arad. E unul dintre meciurile pentru care îți amintești de ce te-ai făcut fotbalist”, a adăugat mijlocașul „roș-albilor”, vicecăpitanul UTA-ei Under 19 în absența lui Iuga.
Într-adevăr, în calendarul Fe­derației, finala Cupei Ro­mâniei Under 19 se va disputa pe 27 mai, în deschiderea finalei mari, acolo unde au șanse să ajungă Astra Giurgiu, CSU Craiova, FC Voluntari și ACS Poli Timișoara.

Recomandările redacției