Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în urma întâlnirilor de la Bruxelles, că ”România va implementa fără excepţie reformele din PNRR”, menţionând că discuţiile vor continua la nivel tehnic. ”Nu vorbim de introducere de noi taxe, nu vorbim de austeritate. Avem în vedere reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar şi ridicăm nivelul de luptă cu evaziunea fiscală”, a declarat Ciolacu. El a avut întrevederi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel. La întrevederea cu preşedinta Comisiei Europene a participat şi directorul general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force) din cadrul Comisiei Europene, Céline Gauer.Şeful Executivului a declarat că toţi liderii europeni au reconfirmat, în cadrul întâlnirilor oficiale, susţinerea aderării României la Spaţiul Schengen şi au mulţumit românilor pentru efortul de a oferi sprijin, pe mai multe planuri, Ucrainei şi Republicii Moldova.Conform sursei citate, implementarea reformelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi introducerea capitolului RePower-EU au reprezentat puncte importante pe agenda discuţiilor. De asemenea, s-a discutat despre deficitul bugetar al României în contextul actual geostrategic şi al crizei de securitate. „România va implementa fără excepţie reformele din PNRR. Discuţiile vor continua la nivel tehnic, însă am stabilit principiile. Am anunţat că, în calitate de prim-ministru, nu sunt de acord să creştem cota de TVA peste 19%, pentru că ar duce la creşterea inflaţiei şi la reducerea ratei de creştere economică. Nu vorbim de introducere de noi taxe, nu vorbim de austeritate. Avem în vedere reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar şi ridicăm nivelul de luptă cu evaziunea fiscală”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu. Pentru reducerea deficitului bugetar, prim-ministrul a anunţat că pachetul legislativ asupra căruia Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament va fi structurat pe trei paliere: reforma administrativă, combaterea evaziunii fiscale şi ajustările fiscale. Săptămâna viitoare, o echipă tehnică a Guvernului României va merge la Bruxelles pentru continuarea dialogului. „Comisia Europeană a înţeles contextul, respectiv efectele directe şi indirecte ale războiului din Ucraina, şi efortul României de a oferi sprijin atât Ucrainei, cât şi Republicii Moldova. Există o flexibilitate de a veni cu un nou plan în ceea ce priveşte reducerea deficitului bugetar”, a menţionat prim-ministrul. (sursa:news.ro)
Actualitate 103
Pentru prima oară după promovare, patru utiști fac parte din unsprezecele etapei
citește mai mult »