Președintele Nicușor Dan a decis retrimiterea Parlamentului a proiectului care modifică OUG 31/2002 privind combaterea extremismului, subliniind că formulările neclare din lege pot permite interpretări abuzive și chiar incriminarea unor persoane fără legătură cu extremismul.
Șeful statului a explicat că lupta împotriva urii și xenofobiei trebuie realizată prin legi clare, echilibrate și previzibile, pentru a evita amplificarea tensiunilor într-o societate deja polarizată. În mesajul său publicat pe Facebook, Nicușor Dan a atras atenția că proiectul prevede pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru distribuirea oricărui material ce conține idei xenofobe, fără a face distincția între propaganda extremistă și opere literare sau texte istorice.
„Unele articole pot fi interpretate abuziv, ceea ce ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul. România are nevoie atât de fermitate, cât și de echilibru. Ambele sunt esențiale pentru apărarea democrației”, a declarat președintele.