Preşedintele Venezuelei Hugo Chavez a decedat de cancer la vârsta de 58 de ani, a anunţat marţi la televiziunea publică vicepreşedintele Nicolas Maduro, informează Associated Press, France Presse, Reuters, Xinhua şi EFE. Maduro a anunţat la televiziunea VTV că Chavez a murit la ora 16.25 /20.55 GMT/ într-un spital militar din Caracas.

„Am primit informaţia cea mai tragică pe care o putem aduce la cunoştinţă poporului nostru. La 16.25 /20.55 GMT/, astăzi, 5 martie, a murit comandantul nostru, preşedintele Hugo Chavez Frias”, a declarat Maduro.
Preşedintele populist al Venezuelei bogate în petrol a devenit cel mai vocal şi controversat lider din America Latină şi a fost principalul oponent al Washingtonului în regiune, aminteşte AP.
Vicepreşedintele Nicolas Maduro a mai afirmat că Chavez a murit „după ce s-a luptat cu o boală grea aproape doi ani”.

Decesul pare să stabilească alegeri prezidenţiale de înlocuire a lui Chavez, a cărui boală l-a împiedicat să depună jurământul pentru noul mandat în care a fost reales anul trecut, mai notează AP.

Potrivit constituţiei, şeful Congresului, Diosdado Cabello, va asuma preşedinţia interimară.

Anunţul a fost făcut la doar câteva ore după ce Maduro a declarat că guvernul a expulzat din ţară doi diplomaţi americani.

Maduro a spus de asemenea că „nu avem nicio îndoială” că boala lui Chavez, cancerul de care suferea şi care a fost diagnosticat pentru prima dată în iunie 2011, a fost provocată de „inamicii istorici ai patriei noastre”.

El a comparat situaţia cu cea de la moartea liderului palestinian Yasser Arafat, susţinând că Arafat a fost „inoculat cu o boală”.

În rândul apropiaţilor lui Chavez se susţinea de mult timp că Statele Unite ar fi fost în spatele unei tentative eşuate de a-l răsturna în 2002, iar el a jucat frecvent cartea antiamericană pentru a obţine sprijin. Venezuela a fost fără un ambasador american din iulie 2010.

Maduro este succesorul ales de Chavez şi a început să joace un rol mai important după ce liderul socialist a dispărut la începutul lunii decembrie pentru a fi supus unei a patra operaţii de cancer în Cuba.

 

Sursa: Agerpres International

Recomandările redacției