În această săptămână ne-am hotărât să trecem pe Valea Mureșului, cu gândul de a vedea ce realizări s-au făcut în două comunități pe care le-am vizitat în urmă cu ceva timp. Este vorba de primăria din Lipova și de cea din Bârzava. Despre Lipova am vorbit zilele trecute, iar acum vom vorbi despre un primar gospodar, din comuna Bârzava și anume Gabriel Faur, un primar plin de energie și foarte bun organizator.

Ceea ce a făcut domnia sa pentru cetățenii din comunitate nu este puțin lucru. Cu ceva timp în urmă am trecut pe Valea Mureșului. Nu mi-a venit să cred că aproape dispăruse în totalitate sediul primăriei. Când m-am reîntors din nou pe la Bârzava nu mi-a venit să cred cum s-a reabilitat sediul instituției. O calitate a lucrărilor foarte bună.

Așadar, toată stima pentru acest om al comunității, domnul primar Faur. Că adevărat se spune că „omul sfințește locul“. Și cam așa este la Bârzava. „Au fost greutăți, dar ce putem face? mergem înainte, timpul nu stă pe loc, iar noi trebuie să arătăm cetățenilor ce am putut face pentru ei. Deși prețurile au fost mari pentru materialele de construcții, am căutat să facem totul în așa fel încât lucrurile să se încheie cu bine. Am asfaltat cinci străzi în satul Lalașinț, apoi încă o stradă în Căpruța. Însă una dintre cele mai mari realizări a fost asfaltarea drumului dintre Groșii Noi și Slatina de Mureș, sub denumirea populară de Ruștiu, pe o distanță de 6 kilometri. Toate aceste lucrări au fost cuprinse într-un proiect mai amplu. Până acum, locuitorii din Slatina de Mureș făceau un ocol, iar acum drumul lor s-a scurtat cu circa 20 de kilometri. Aceste lucrări le-am făcut cu firma Inteco Holding. Este o firmă cu care noi lucrăm de mai mult timp și am apreciat atât calitatea lucrărilor, cât și colaborarea cu patronul acestei firme.

Acesta este un mare avantaj să ai o colaborare foarte bună cu un patron cum este Ovidiu Palcu“, a precizat edilul șef al Bârzavei.

Primarul Gabriel Faur continuă: Vreau să spun că tot în această perioadă se lucrează la finalizarea mai multor proiecte și nu am neglijat nici tineretul, pentru că ei sunt viitorul comunității noastre. În primul rând am readus la viață echipa de fotbal, după o perioadă de inactivitate destul de lungă. De asemenea am reactivat și activitatea de dansuri populare, care sunt o mare tradiție la noi și ar fi fost păcat să se piardă. Și aș mai zice că fără păstrarea tradițiilor ești mort ca națiune. Am asigurat și școlile cu combustibil pentru încălzire în sezonul de iarnă. Mă refer aici la lemn de foc.

În timpul documentării noastre am fost însoțiți de consilierul primarului, domnul Lucian Hapca. Am ajuns într-o zonă foarte frumoasă pe unde se face legătura între Groșii Noi și Slatina de Mureș, printr-un drum asfaltat, care este de o calitate excelentă, „pistă de avion“, cum se mai spune în domeniu.

Așa că putem felicita deopotrivă administrația locală, în frunte cu primarul Gabriel Faur, dar și pe constructor, care a executat lucrări de cea mai înaltă calitate.

Recomandările redacției