România a produs, în primul trimestru din 2024, o cantitate de ţiţei de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), cu 23.900 tep mai mică (-3,4%) faţă de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).Importurile de ţiţei au depăşit, în perioada menţionată, 1,773 milioane tep, fiind cu 315.700 tep sub cele consemnate în ianuarie-martie 2023 (-15,1%). Conform ultimei Prognoze a echilibrului energetic, publicate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), producţia de ţiţei a României se va situa pe o traiectorie descendentă până în 2026, cu un ritm mediu anual de -2,2%, consecinţă a declinului natural al zăcămintelor şi menţinerii unităţilor existente de producţie.Astfel, în 2024, producţia va fi de 2,98 milioane tep (-2,3% faţă de anul anterior), în 2025 de 2,91 milioane tep (-2,3%) şi în 2026 de 2,855 milioane tep (-2%).Pe de altă parte, pentru importul de ţiţei, CNSP estimează o creştere în perioada menţionată cu un ritm mediu anual de 4,1%.Pentru anul 2024 sunt estimate în ultima Prognoză a echilibrului energetic importuri de 9,65 milioane tep (+4,7%), pentru 2025 de 10 milioane tep (+3,6%), iar pentru 2026 de 10,3 milioane tep (+3%).  (sursa: Agerpres)

Recomandările redacției