Progresul Pecica a fost la cârma meciului disputat la Timișoara, contra celor de la Poli. La pauză era în avantaj, dar reuşita superbă a puştiului Sebi Avramescu a stabilit scorul final, 1-1, într-o repriză secundă mai spectaculoasă, în care ambele se puteau impune.
Politehnica Timişoara rămâne fără victorie după două runde în noul sezon al Ligii 3. Tinerii alb-violeţi au înregistrat azi al doilea egal la rând după ce au fost nevoiţi să revină pe tabelă şi în jocul de acasă cu Progresul Pecica, scrie pressalert.ro. 

Tribuna I a fost aproape plină, galeria a fost la datorie, dar tinerii pregătiţi de Cristi Gălan au dat de un adversar care a stat bine în teren şi cu ceva mai multă experienţă. După un start echilibrat, cu ocazii de ambele părţi, printre care şi bara lui Istratie (min. 24), minge deviată în corner şi de portarul Zamfir, oaspeţii au profitat de una dintre destulele mingi pierdute de polişti la mijlocul terenului. A fost o centrare expediată de M. Salka în minutul 39 la colţul lung, de unde ucraineanul Vadym Kyrychenko l-a prins pe Mosoarcă pe picior greşit lovind cu capul „de unde a venit”, conform pressalert.ro.

Repriza secundă a început tot echilibrat, dar cu un plus ofensiv al gazdelor. Egalarea a venit până la urmă de la mezinul atacului, Sebi Avramescu, abia introdus, a fost găsit de Iosif L. Rotariu cu o minge lungă şi a lobat peste Zamfir, ieşit neinspirat în marginea careului.

Politehnica Timişoara: Mosoarcă – Miclăuş, Amariei, R. Ciurel, Nagy (85, T. Hus) – D. Popa (77, Grancea), I. L. Rotariu, D. Ciurel (77, Pureca) – Marincu (cpt.; 63, Prună), Istratie, Boariu (63, Avramescu). Rezerve: Enăşescu – D. Roşu, D. Roşca, Fotoniu.

Antrenor: Cristian Gălan.

Progresul Pecica: Zamfir – Haloş, Wild (cpt.), Iurasciuc, Aldan – M. Salka, Suslak (75, Arsene), D. Salka (31, S. Borcea), D. Călin – Şimăndan (57, Răchită), Kyrychenko.

Antrenor: Dan Stupar.

„Ştiam că întâlnim o echipă ca şi Poli Timişoara, cu un istoric, o echipă de tradiţie. Sigur că ne-am fi dorit să obţinem mai mult şi de la acest meci, cu atât mai mult cu cât în duelurile cu Timişoara până acum nu am reuşit să scoatem niciun punct. Am început destul de echilibrat jocul, am reuşit să înscriem. Mi-aş fi dorit să ştim şi să putem să gestionăm acel minim avantaj. Sigur că şi de o parte şi de cealaltă ne-am creat ocazii, am avut şi ambele două bare, până la urmă a fost un joc deschis oricărui rezultat. Puteam să câştigăm clar dacă mai înscriam, puteam să şi pierdem, dacă ocaziile lor ar fi intrat şi ale noastre nu. Per total e un rezultat echitabil, deşi numărul ocaziilor cred că a fost uşor în favoarea noastră. Ceea ce mă doare şi mă deranjează e că e a doua oară când vin şi joc pe acest teren şi arbitrajul e foarte ostil. Repet, respect Poli Timişoara, istoricul acestui club, dar una e una, alta e alta, şi astăzi cred că pe teren am fost destul de dezavantajaţi şi de arbitraj. Consider că din cele două penalty-uri, măcar unul meritam să-l primim. Sigur că au mai fost unele decizii care nu le-a cântărit cu aceeaşi greutat sau măsură. Nu vreau să iau din meritul echipei Poli Timişoara pentru acest egal… Cred că publicul care a venit la meci a văzut şi spectacol, pentru că în contextul în care ambele echipe au jucat deschis, şi-au creat ocazii. Cred că publicul asta a venit să vadă. Sigur că ne-am fi bucurat să plecăm cu trei puncte de aici. Am fi avut maximum din două etape, era o victorie care ne dădea moral. Campionatul e lung, îmi doresc să avem un parcurs cât mai lung şi constant. În acelaşi timp îmi doresc acelaşi lucru şi echipei din Timişoara”, a spus Dan Stupar, tehnicianul Progresului Pecica.

sursa: pressalert.ro

Lasă un răspuns

Recomandările redacției