Fondul pentru modernizare al UE a plătit 2,4 miliarde de euro către 31 de proiecte din şapte ţări beneficiare, inclusiv România, pentru a ajuta la modernizarea sistemelor lor energetice, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în energie, industrie şi transport, precum şi pentru a îmbunătăţi eficienţa energetică, a anunţat Comisia Europeană. Este cea mai mare plată comună de până acum şi va oferi un impuls tranziţiei ecologice a Europei. Aceste investiţii ajută acele state membre să-şi reducă dependenţa de combustibilii fosili din Rusia, să-şi atingă obiectivele climatice şi energetice pentru 2030, şi să contribuie la angajamentul pe termen lung al UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.S-au făcut investiţii suplimentare în România (1,1 miliarde de euro), Cehia (un miliard de euro), Bulgaria (197 milioane de euro), Polonia (47 milioane de euro), Croaţia (88 milioane de euro), Letonia (cinci milioane de euro) şi Lituania (un milion de euro). Sumele plătite joi aduc plăţile totale din Fondul de modernizare din ianuarie 2021 la aproximativ 7,5 miliarde de euro, de care beneficiază 10 state membre eligibile. Proiectele susţinute acum se concentrează pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, modernizarea reţelelor energetice şi eficienţa energetică. (sursa. Agerpres)
Actualitate 5
Companiile de distribuție ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Rețele Electrice România
citește mai mult »