Lecție de demnitate politică a ucrainenilor după ce Trump l-a atacat pe președintele Volodimir Zelenski.
După ce președintele american Donald Trump l-a criticat dur pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l de incompetență și descriindu-l drept un „dictator fără alegeri” care a manipulat SUA pentru a obține miliarde de dolari în ajutor militar, oficialii, soldații și politicienii ucraineni, inclusiv cei din opoziție, s-au grăbit să-i ia apărarea, potrivit POLITICO și The Washington Post.
Deși, după mai bine de cinci ani în fruntea Ucrainei, Zelenski se confruntă cu critici interne, acestea s-au estompat în urma declarațiilor lui Trump, unindu-i chiar și pe opozanții săi în sprijinul președintelui, scrie ziare.com.
„Ucraina este un stat suveran! Volodimir Zelenski este preşedintele Ucrainei. Legitim, până când este ales altul. Doar ucrainenii pot decide când şi în ce condiţii ar trebui să-şi schimbe guvernul. Astăzi, nu există astfel de condiţii”, a declarat miercuri Iulia Timoşenko, fost prim-ministru al Ucrainei şi lider al grupului Patria în parlamentul ucrainean, care face o opoziţie moderată.
Adoptarea uimitoare şi totală de către Trump a naraţiunii Kremlinului cu privire la Ucraina – care are ramificaţii uriaşe pentru arhitectura de securitate a Europei – a reverberat pe întreg continentul, dar nicăieri nu este resimţită mai acut decât la Kiev, care rezistă de trei ani unei invazii ruse la scară largă, scrie POLITICO.
Încercarea Casei Albe de a constrânge Ucraina să organizeze alegeri în timpul unui război care a determinat milioane de cetăţeni să fugă în alte ţări pentru a se pune la adăpost este deosebit de supărătoare pentru politicieni. Constituţia ucraineană interzice organizarea de alegeri în timpul legii marţiale şi al războiului activ, deoarece Kievul nu poate garanta siguranţa şi dreptul de vot al tuturor ucrainenilor, cum ar fi soldaţii şi persoanele care trăiesc în teritoriile ocupate de Rusia.
„Alegerile în timpul războiului sunt imposibile şi imorale, deoarece militarii noştri nu vor putea participa la ele. Şi fără ei, alegerile nu vor fi niciodată legitime. În timpul războiului, este sinucigaş să începi cursa electorală, rupând ţara în tabere politice. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate şi stabilitate”, a declarat Timoşenko, care se opune ideii lui Zelenski de a oferi Occidentului acces la rezervele vaste de minerale esenţiale ale Ucrainei.
Supervizorii electorali au fost nedumeriţi de momentul diatribei electorale a lui Trump. „Da, lucrăm la alegerile postbelice şi dorim să avem toate deciziile în avans pentru a ne proteja democraţia de ruşi şi de provocările interne. Dar ele au nevoie de securitate şi garanţii”, a declarat Olga Ajvazovska, activistă a OPORA, principalul organism de monitorizare a alegerilor din Ucraina.
Seismul intervenţiei lui Trump a fost resimţit chiar şi pe câmpul de luptă. „Logica lui Trump se bazează pe propaganda rusă. Iar faptul că preşedintele SUA transmite acest lucru este anti-moral şi anti-democratic”, a declarat soldatul ucrainean Vitali Ovcearenko.
„Creatură mincinoasă”
Deputata Ivanna Klimpuş-Ţinţadze nu a sărit imediat în apărarea lui Zelenski, dar responsabila partidului Solidaritatea Europeană din Ucraina – al cărui lider, fostul preşedinte Petro Poroşenko, a fost recent sancţionat de Zelenski – a descris remarcile lui Trump drept „inacceptabile”. Ea face presiuni pentru ca preşedintele să formeze un guvern de uniune naţională şi să implice toate partidele politice în procesul de negociere.
Cele mai recente date ale Institutului Kiel pentru economia mondială, care a urmărit în mod independent ajutorul occidental acordat Ucrainei, sugerează că Zelenski este mai aproape de adevăr decât Trump. Începând cu luna februarie 2022, ţările donatoare au acordat Ucrainei un ajutor de 267 de miliarde de euro în ultimii trei ani: 130 de miliarde de euro în asistenţă militară, 118 miliarde de euro în sprijin financiar şi 19 miliarde de euro în ajutor umanitar.
„Europa în ansamblu a depăşit în mod clar SUA în ceea ce priveşte ajutorul acordat Ucrainei. În total, Europa a alocat 70 de miliarde de euro (72,2 miliarde de dolari) în ajutor financiar şi umanitar, precum şi 62 de miliarde de euro în ajutor militar. Comparativ, SUA au alocat 64 de miliarde de euro în ajutor militar, precum şi 50 de miliarde de euro în ajutoare financiare şi umanitare”, se arată în studiul publicat săptămâna trecută.
Sursa: Ziare.com Declarațiile lui Trump i-au unit pe ucrainieni.