OLYMPUS DIGITAL CAMERAFoştii militari au parte în continuare de veşti proaste. Operaţiunea de tăiere a pensiilor, începută pe vremea Guvernului Boc continuă, mulţi dintre foştii ofiţeri şi subofiţeri trezindu-se că primesc mai puţini bani şi că trebuie să dea înapoi sume imense. Conform Realitatea.net, colonelul (r) Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, susţine că aceste scăderi reprezintă efectul unei hotărâri de guvern secrete din 2011. Dogaru susţine că pro­blemele au început să apară în urmă cu o lună, cam în aceeaşi perioadă în care sindicatul a convenit cu USL votarea unor legi reparatorii, pentru a pune capăt haosului din sistemul militar de pensii. Reprezentanţii sindicatului mai spun că foştilor militari cărora le-au scăzut pensiile, le scad în continuare, iar cei care au primit pensii majorate se trezesc cu sume mult mai mici, veniturile fiindu-le tăiate pentru a treia oară. În plus, trebuie să dea înapoi zeci de milioane de lei, reprezentând sumele încasate „în plus” în ultimii doi ani.
De menţionat că deciziile de tăiere a pensiilor au apărut când sindicatul negocia cu guvernanţii, semn că foştii militari nu sunt luaţi nici de data aceasta în serios.
Răspunsuri trimise după doi ani
Locotent-colonelul (r) Vasile Arion, preşedintele Filialei Arad a Sindica­tului Cadrelor Militare Disponibilizate, susţine că deciziile de revizuire a pensiilor vin cu toate că procesul de recalculare a fost stopat.
„Timp de doi ani, pensionarii militari au făcut aproximativ 65.000 de contestaţii, dar s-a primit răspuns la doar 25.000. Asta, cu toate că termenul legal pentru formularea unui răspuns este de 60 de zile. Nu ştiu cât de valabile sunt aceste răspunsuri la contestaţii, care vin acum. De asemenea, vin decizii de revizuire, cu toate că procesul de recalculare a fost stopat. Nu ştiu cât de legale sunt aceste decizii”, a declarat Arion.
Acesta a ţinut să precizeze că punerea în aplicare a deciziilor care-i obliga pe foştii militari să dea înapoi banii primiţi a fost sistată printr-o hotărâre de guvern dată anul trecut, astfel încât există serioase semne de întrebare şi cu privire la legalitatea acestor acte.
„După ce am făcut contestaţie acum doi ani, acum îmi dai răspun­sul? E o situaţie tulbure”, a în­che­iat Vasile Arion.
Mai trebuie spus că liderul de la Arad al foştilor militari va avea, zilele viitoare, o întâlnire cu colonelul (r) Dogaru, pentru a vedea ce este de făcut.

Recomandările redacției