Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost surprins conducând un autoturism fără a deține permis de conducere, aflându-se în stare de recidivă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț a anunțat că, la data de 11 iulie 2025, în intervalul orar 22:00–22:10, inculpatul Ț.M.A. a condus un autoturism marca Volkswagen pe drumul județean DJ 708, pe direcția Dieci – Pescari, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La o zi după incident, pe 12 iulie, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru conducere fără permis în stare de recidivă postexecutorie, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C.pen.

Totodată, s-a formulat o propunere de arestare preventivă, admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gurahonț, care a dispus privarea de libertate a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit procurorilor, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a răspunderii penale în cauză.

Autoritățile reamintesc că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției