Un record istoric al numărului de pasageri pe zborurile charter de pe Aeroportul Timişoara a fost înregistrat în luna iunie a acestui an, creşterea fiind de 37 la sută faţă de cea mai bună lună iunie din toate timpurile. Destinaţia favorită este Antalya (Turcia), unde în luna iunie au călătorit 13.680 de pasageri.”Iunie 2023 a înregistrat un record istoric al numărului de pasageri pe zborurile charter operate de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Creşterea a fost de 37%, faţă de cea mai bună lună iunie de până acum, din toate timpurile. În primele 6 luni din 2023, creşterea pe cursele charter a fost de 16,8 procente, raportată la oricare perioadă similară din istoria aeroportului, cu o medie de 162 de pasageri/cursă. Prin comparţie cu 2019, an de referinţă pentru aviaţie, numărul de pasageri pe cele 221 de curse charter a fost mai mare decât dublu, creşterea fiind de 130%”, a transmis Aeroportul Internaţional Timişoara. Potrivit sursei citate, în topul preferinţelor se află Antalya (Turcia), Hurghada (Egipt) şi Monastir (Tunisia). Grecia este abia pe locul al treilea.”Antalya a deschis topul destinaţiilor favorite. Locul 1 ca opţiune de vacanţă a înregistrat un total de 13.680 de pasageri în luna iunie. Pe locul 2, Hurghada a totalizat 10.185 de pasageri, iar locul 3, Monastir, destinaţie intrată în top cu un total de 3.784 de pasageri, a surclasat Creta, care făcea parte până anul trecut din preferinţele de vacanţă ale celor care plecau din Aeroportul Internaţional Timisoara. Restul destinaţiilor, în ordinea numărului de pasageri sunt: Creta, Rhodos, Zakynthos, Palma de Mallorca, Peloponez, Skiathos, Hammamet. Peloponez, noua destinaţie de vacanţă operată din acest sezon estival, a avut cel mai bun grad de încărcare pe zboruri, de 97%. Vacanţa continuă şi cursele charter îşi iau zborul de la Timişoara spre destinaţiile însorite în fiecare zi. Ne bucurăm că tour-operatorii au venit cu oferte inspirate şi atractive, spre locuri cu mare şi soare, legate de Timişoara pe calea aerului, pentru care încă există multe opţiuni, inclusiv cu oferte last minute”, a mai transmis Aeroportul Internaţional Timişoara. (sursa:news.ro)
A1 459
Decizie fără precedent: CCR anulează primul tur al alegerilor prezidențiale – surse
citește mai mult »