Primăria Municipiului Arad vă invită la prima dezbatere publică din acest an. Aceasta va avea loc vineri, 3 februarie 2023, cu începere de la ora 11:00, pe platforma electronică ZOOM.      Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme on-line, în regim self-service, pe domeniul public al Municipiului Arad – iniţiativa primarului, este cel supus dezbaterii publice.   Proiectul de hotărâre propune reglementarea condiţiilor de utilizare a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme on-line, în regim self-service, pe domeniul public al Municipiului Arad, prevăzând reguli pentru utilizarea trotinetelor electrice închiriate pe domeniul public şi pe drumurile publice, stabilind obligaţiile operatorilor flotelor de trotinete electrice şi obligaţiile utilizatorilor de trotinete electrice închiriate de la operatorii de flote de trotinete electrice, cât şi procedura de aprobare a amplasării trotinetelor electrice de către operatori pe domeniul public şi regimul de sancţiuni aplicabile.  La dezbaterea publică online sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi: persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate.  Persoanele interesate să prezinte verbal propunerea lor în cadrul dezbaterii publice vor avea la dispoziţie 5 minute pentru prezentare. Până cel târziu vineri, 3 februarie 2023, ora 10:00, aceste persoane sunt rugate să se înregistreze online la adresa de e-mail dezbaterepublica@primariaarad.ro sau direct la sediul instituţiei Primăria Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 73, Palatul Cenad, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 15:30, joi între orele 08:30 – 17:30,vineri orele 08:30 – 10:00, persoana de contact: Consilier Compartimentul Relaţii Mass – Media, Direcţia Comunicare, Mitrofan Mihai, telefon: 0257/281850, int. 278.  Documentaţia aferentă proiectului de act normativ poate fi consultată:

1.            Pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Arad.

2.            La sediul Primăriei Municipiului Arad, din Bulevardul Revoluţiei, nr 73, Palatul Cenad, Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 15:30, joi între orele 08:30 – 17:30, vineri între orele 08:30 – 14:00. 3.            Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la registratură, în Palatul Cenad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 73, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 15:30, joi între orele 08:30 – 17:30, vineri între orele 08:30 – 14:00

Recomandările redacției