Arad Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice, parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 67milioane de lei în infrastructura de distribuție a energiei electrice din județul Arad. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. 

 

„Investițiile realizate anul trecut ne ajută să construim o rețea mai flexibilă și rezilientă, pregătită să susțină electrificarea consumului de energie. Am efectuat lucrări de modernizare a infrastructurii de distribuție a energiei electrice care vor putea susține nevoile de consum ale generației viitoare, pe măsură ce energia electrică devine tot mai des utilizată în gospodării, pentru gătit, încălzire și răcire, și mobilitate electrică, în detrimentul celor ce utilizează combustibili fosili. În Banat, am realizat investiții constante în rețele, pornind de la stații de transformare modernizate, la linii de medie și joasă tensiune, dar și injecții de putere”,  a declarat Mihai Pește, Director General al Rețele Electrice România.  

 

În județul Arad, Rețele Electrice România a finalizat lucrările de modernizare a liniei electrice aeriene de medie tensiune Poltura – Horia, care deservește locuitorii din localitățile Sânleani, Livada, Zimandcuz, Zimandu Nou, precum și modernizarea liniilor electrice aeriene de medie tensiune aferente stației Chișineu-Criș. De asemenea, a fost finalizatămodernizarea liniei electrice aeriene de medie tensiune Vârfuri – Gurahonț, îmbunătățind serviciul de distribuție pentru clienții din localitățile Valea Mare, Feniș, Mustești, Bontești.  

 

În cadrul unui proiect separat, au fost modernizate două linii de medie tensiune (APA1 și APA2) din stația de transformare Criș, linia de medie tensiune Horia-Poltura și bucla liniei electrice subterane de medie tensiune cu linia de medie tensiune Redresori-Fântânele, cu o valoare totală de peste 1,6 milioane de lei. Lucrările au inclus înlocuirea izolațieicu una din material compozit, înlocuirea separatoarelor, și a stâlpilor. Peste 9.200 de clienți din localitățile Șimand, Olari, Caporal Alexa, Sintea Mică, Cintei, Zărand, Sânleani, Livada, Zimancuz și Zimandu Nou beneficiază de o alimentare cu energie electrică mai fiabilă.  

 

Totodată, au fost începute lucrările de modernizare a liniilor electrice aeriene de joasă tensiune în localitățile Șeitin, Agrișu Mare și Pâncota.În localitățile Pâncota și Șeitin investițiile au depășit 7 milioane de lei și au vizat înlocuirea rețelei clasice cu rețea torsodată cu conductoare izolate, montarea de circuite noi pentru creșterea capacității dedistribuție a energiei electrice, înlocuirea cutiilor posturilor de transformare cu cutii moderne de distribuției, înlocuirea conductoarelorde iluminat public, astfel încât rețeaua de iluminat public a fost transformată din rețea monofazată în rețea trifazată. Prin intermediul acestor modernizări, peste 1600 de clienți beneficiază de un serviciu de distribuție mai bun. 

 

Un proiect dedicat automatizării rețelei a vizat montarea de separatoare de sarcină telecomandate (IMS) în peste 30 de posturi de transformare, împreună cu echipamentele de telecontrol aferente. Scopul acestor echipamente este reducerea duratei și frecvenței întreruperilor de curent, prin manevre de la distanță care reduc timpii de intervenție în caz de incidente. Valoarea totală a lucrărilor este de 600.000 de lei. 

 

Au mai fost realizate și proiecte de injecții de putere în localitățile Șoimoș, Zimand Cuz, Livada, dar și în cartierul Grădiște din Arad. Valoarea investițiilor a fost de peste 3,5 milioane de lei.  

 

Investițiile au impact direct asupra creșterii calității și siguranței serviciilor de alimentare cu energie electrică a consumatorilor, extinderea capacităților de racordare a noilor consumatori și digitalizareainfrastructurii pentru gestionarea eficientă a întreruperilor neplanificate. 

 

La nivel de companie, Rețele Electrice România a investit în 2025 aproximativ 1,4 miliarde de lei (proiecte puse în funcțiune in valoare de 1,2 miliarde), din care 908 milioane lei proiecte realizate din fonduri proprii și diferența din alte surse, în proiectele de modernizare din aria sa de responsabilitate, cu scopul de a crește reziliența rețelei de distribuție. 

 

Rețele Electrice România continuă planul de investiții în 2026 pentru aria sa de responsabilitate, cu obiectivul de a construi o rețea de distribuție a energiei electrice modernă, digitalizată și pregătită să răspundă cliențilorsăi cu soluții adaptate la noile realități ale tranziției energetice. Pentru anul 2026 sunt planificate puneri în funcțiune în cadrul lucrărilor de investiții de 1,3 miliarde de lei, din care 821,3 milioane lei din fonduri proprii, și diferența din alte surse.  

 

Anul acesta lucrările vizează în principal modernizarea și înlocuirea infrastructurii de distribuție a energiei electrice, prin schimbarea cablurilor de înaltă și medie tensiune uzate și prin reabilitarea liniilor aeriene și subterane. O componentă importantă o reprezintă realizarea de bucle și reconfigurări de rețea pentru creșterea redundanței și asigurarea continuității alimentării consumatorilor. De asemenea, sunt prevăzute extinderi și amplificări ale stațiilor de transformare, precum și modernizarea echipamentelor de comutație și protecție, pentru a susține creșterea de sarcină și a îmbunătăți siguranța în exploatare. Implementarea sistemelor de automatizare, telecontrol și contorizare inteligentă permite localizarea rapidă a defectelor și reducerea duratei întreruperilor. Per ansamblu, investițiile urmăresc creșterea fiabilității rețelei, îmbunătățirea calității energiei furnizate și reducerea costurilor operaționale pe termen lung. 

 

În perioada 2026-2030, se va continua execuția proiectelor finanțate din Fondul pentru Modernizare în cele trei zone de distribuție ale operatorului Retele Electrice Romania (Muntenia Sud, Banat și Dobrogea), proiectele însumând 1,36 miliarde lei, din care 1 miliard lei în Grant. Mai mult, în perioada 2026-2027 continuă implementarea proiectului AADMS cofinanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă, proiectul fiind finanțat inițial din POIM, valoarea totală fiind de 135milioane lei din care 69 milioane lei contribuții nerambursabile. În paralel se implementează sistemul de eficientizare operațională de tip WFM, un alt pas în procesul de digitalizare procese derulat la nivelul Rețele Electrice România. 

 

Compania Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 136.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Infrastructura operată de către Rețele Electrice România numără 293 de stații de transformare și peste 26.000 de posturi de transformare. 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției