Rezultatele admiterii la liceu 2023 a absolvenților de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor la ora 12:00. Rezultatele repartizării în licee pot fi văzute introducând codul pe care fiecare elev l-a primit de la școală.

Elevii pot verifica listele cu repartizarea pe fiecare județ în parte, precum și lista locurilor care au rămas libere. Admiterea la liceu s-a făcut pentru prima dată în 20 de ani doar pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională.

Repartizările pe fiecare județ în parte – prima etapă:

  1. ARAD

La nivel național, din totalul elevilor (112.747) cu opțiuni completate pentru admiterea în învățământul liceal, au fost repartizați computerizat 111.128 de elevi (98,56%), număr care indică o creștere de peste 21.000 de elevi repartizați, cumulat, comparativ cu etapele din ultimii doi ani: 110.035 de elevi în anul 2022, respectiv 89.983 de elevi în anul 2021.

1.619 absolvenți nu au fost repartizați, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, în perioada 20 – 25 iulie, candidații vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În intervalul 26 – 28 iulie 2023, comisiile județene de admitere/comisia ISMB vor soluționa situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată (situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc.).

„Au rămas de repartizat în etapele următoare doar 1.619 absolvenți (1,44%), întrucât nu au completat suficiente opţiuni. Acest indicator înregistrează o scădere accentuată față de anul trecut, când 6.852 de elevi (5,87%) nu au putut fi repartizați din cauza opțiunilor insuficiente”, precizează ministerul.

Pentru următoarele etape de admitere în clasa a IX-a au rămas 26.377 de locuri libere în învățământul liceal și în învățământul profesional de stat (7.727 de locuri libere la liceu și 18.650 de locuri în învățământul profesional).

În etapele anterioare repartizării computerizate au fost admiși în învățământul liceal: 12.408 elevi la specializări vocaţionale, 816 elevi în învăţământul militar, 2.626 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă, 1.286 de elevi admişi pe locurile rezervate CES.

Recomandările redacției