România a lansat, pe 25 februarie, prima emisiune de obligațiuni din 2026 destinată piețelor internaționale, în contextul îmbunătățirii perspectivelor de împrumut, pe fondul reformelor adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar.

Obligațiunile denominate în euro au scadențe în 2033 și 2044, iar cele în dolari sunt scadente în 2036. Titlurile în euro pe șapte ani sunt cotate la 250 de puncte de bază peste rata de referință (mid-swap), iar cele pe zece ani la 325 de puncte de bază peste rata mid-swap. În același timp, obligațiunile în dolari cu scadența în 2036 sunt cotate la 210 puncte de bază peste titlurile cu maturitate similară emise de Trezoreria Statelor Unite, potrivit Bloomberg.

Autoritățile estimează că volumul atras de pe piața externă va fi asigurat prin emisiuni de euroobligațiuni în valoare de aproximativ 10 miliarde de euro. Restul necesarului de finanțare ar urma să fie acoperit prin fonduri din programele PNRR și SAFE, împrumuturi de la instituții financiare internaționale și plasamente private.

În 2026, vor ajunge la maturitate euroobligațiuni în valoare totală de circa 3,25 miliarde de euro: 750 milioane de euro pe 26 februarie, 1,56 miliarde de euro pe 27 septembrie și 940 milioane de euro pe 8 decembrie.

Planul de finanțare previzionat pentru acest an se ridică la aproximativ 265–275 miliarde de lei, sumă destinată acoperirii unui deficit bugetar estimat între 6% și 6,4% din PIB, precum și refinanțării datoriei publice scadente. Din total, autoritățile estimează atragerea a circa 160–170 miliarde de lei de pe piața internă și aproximativ 21 miliarde de euro de pe piețele externe.

Recomandările redacției