Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a stabilit cu Republica Chineză trei protocoale de colaborare prin care România va exporta produse lactate, pește și carne de pui. Înainte a fost semnat un memorandum între cele două state.
Florin Barbu și omologul său chinez, Han Jun, au semnat marți, 17 martie, un „memorandum de înțelegere” privind cooperarea în domeniul agriculturii. „Deschidem cea mai mare piață din lume pentru produsele românești”, a precizat ministrul român al Agriculturii, într-o postare pe Facebook.
În baza acestui document se va facilita fermierilor români exportul produselor agroalimentare. „Astfel, ne consolidăm poziția ca furnizor de produse cu valoare adăugată, deschidem piețe noi și atragem investiții în procesare”, a mai transmis ministrul Florin Barbu.
Memorandumul semnat deschide calea unei colaborări între România și China în ceea ce privește „securitatea alimentară, procesarea produselor agroalimentare, cercetarea și inovarea și schimbul de tehnologii moderne”.
Urmează să fie semnate miercuri, 18 martie, trei protocoale de colaborare. „Am stabilit deja detaliile tehnice pentru trei protocoale de colaborare prin care vom începe exportul de carne de pasăre tratată termic, produse lactate și produse acvatice. Aceste documente vor fi semnate mâine (18 martie)”, a mai adăugat ministrul.
Experții chinezi au testat deja produsele românești și urmează, în perioada viitoare, exportul unor cantități foarte mari. „Cantitățile sunt unele foarte mari, pentru că știm foarte bine că este o piață de consum, sunt 1,4 miliarde de locuitori în China. Ulterior, toate aceste produse, pentru că au fost probate și încercate de către ei, atât pe piața lactatelor, cât și pe piața produselor din carne de pasăre, au o etichetă foarte curată și foarte bună”, susține ministrul Florin Barbu, pentru publicația Profit.ro.
De asemenea, România se află într-un „stadiu avansat” de pregătire a documentelor pentru începerea exportului de cereale și produse procesate din carne de porc către China. „Asigurarea unei piețe de desfacere stabile este cel mai important element din fluxul comercial, mai ales în această perioadă extrem de complicată pentru afacerile din agricultură”, mai susține ministrul Agriculturii.
A1 41
Interzicerea jocurilor de noroc, valul contemporan al neprihănirii
citește mai mult »