După mai mult de trei luni, UTA a pierdut un nou meci în deplasare în Superligă. Arădenii au fost învinși cu 1-0 de Politehnica Iași în partida din etapa a 19-a, unicul gol fiind înscris în minutul 78 de englezul Shayon Harrison, la capătul unei faze fixe.

Fostul utist Florin Ilie a avut prima ocazie importantă a întâlnirii, în minutul 7, când a preluat în careu la un corner, însă Iacob a reușit să rețină. Prima oportunitate a UTA-ei a fost una uriașă: Abeid a centrat din partea stângă pentru Micovschi, complet liber în careu, însă mijlocașul a preluat greșit, iar apoi a tras slab și Lung a respins în corner. În minutul 36, Abeid a trimis o diagonală superbă peste defensiva gazdelor, pentru Cooper, iar italianul a încercat să îl lobeze pe Lung, însă a trimis exact în brațele acestuia. Fundașul stânga mauritan s-a remarcat cu o nouă pasă bună în minutul 41, când l-a găsit pe Fabry la marginea careului, slovacul a preluat în lateral și a încercat un șut, care a trecut însă destul de departe de poarta ieșenilor. Finalul de repriză a adus ocazii la ambele porți. Mai întâi, Roman a executat o lovitură liberă de la 27 de metri și balonul deviat i-a pus probleme lui Iacob, care a respins excelent în corner. După lovitura de colț, utiștii au plecat pe contraatac și balonul a ajuns la Fabry, care a tras de la 18 metri de puțin pe lângă poarta adversă. „Alb-albaștrii” au cerut penalty după ce Abeid l-a călcat pe gleznă pe Gheorghiță la faza cornerului, însă „centralul” Bîrsan a pus capăt primei părți, la scorul de 0-0.

Ieșenii au dominat startul de repriză, însă fără să pună vreun pericol deosebit la poarta lui Iacob. În minutul 68, Cooper a primit un balon în careu de la Micovschi și a tras la poartă, însă execuția sa a fost blocată de Katanec. Gazdele au trecut pe lângă gol în minutul 73, când Harrison a tras de puțin pe lângă poartă de la 12 metri, iar după câteva minute Buș a ratat o ocazie şi mai mare, din poziție de unu la unu cu Iacob. Poli a deschis scorul în minutul 78: după o lovitură liberă executată scurt, balonul a ajuns la Roman, acesta a trimis în careu, iar Shayon Harrison a reușit să înțepe balonul în poarta apărată de Iacob. Englezul putea face „dubla” în minutul 85, însă șutul său a trecut puțin peste poartă.

Pentru „roș-albi” urmează meciul de pe teren propriu cu Farul Constanța, care se va disputa la Sibiu, sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 14:00.

Formații:

Politehnica Iași: S. Lung jr. – Martac, Fl. Ilie, Katanec (S. Buș 70), R. Ispas – Jatoba (Tincu 90+5), Marchioni, Al. Roman (Tincu 90+5) – Gheorghiță (Ștefanovici 70), Harrison, L. Phelipe (Itu 90). Rezerve neutilizate: Ailenei – D. Farcaș, Hrib, An. Ciobanu. Antrenor: Leo Grozavu

UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Conte, Benga, Abeid – Carp (R. Pop 88), C. Mihai – Micovschi, Fabry (Freitas 58), Omondi – Luckassen (Cooper 11). Rezerve neutilizate: Kucher – Stolnik, Rodrigues, Stanciu, Marku, Ofosu. Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Marcel Bîrsan (București) – Ovidiu Artene (Vaslui) și Vladimir Urzică (Piatra Neamț). Rezervă: Andrei Antonie (București).

Camera VAR: Horațiu Feșnic și Doru Lucaciu (ambii din Cluj)

Observator FRF: Liviu Ciubotariu (Galați)

Observator LPF: Marian Ivan (Brașov)

 

FOTO: UTA Arad

Recomandările redacției