La 2-1 în meciul tur și 1-0 după numai 5 minute din manșa secundă a barajului de menținere/promovare în Liga 1, cu ACS Poli Timișoara, UTA își vedea îndeplinit visul. Avea și aproximativ 2.000 de oameni alături de ea, însă un scurt-circuit de 4-5 minute a dărâmat totul.
Destul de dărâmat a fost și Laurențiu Roșu la conferința de presă de după confruntarea de azi, de la Șiria. „Am pierdut la Timișoara cu 2-1 și aveam șansa noastră azi. Am început foarte bine meciul, am dat gol repede și am evoluat destul de bine. Apoi, pe dominarea noastră, la o greșeală în apărare, la un aut de margine, am luat primul gol și apoi, imediat, a venit și golul lor doi. Ne-au tăiat elanul, pentru că eram într-un moment foarte bun, un moment în care eu credeam în promovare. La 1-2, jucătorii și-au dat seama că e foarte greu, ne mai trebuiau 3 goluri. La pauză i-am încurajat, doream să le ridic moralul. Le-am zis că se pot întâmpla multe în fotbal, se pot produce răsturnări de scor și am încercat să îi încurajez și să îi fac să înțeleagă că trebuie să luptăm până la capăt. Din păcate, nu a fost să fie. Cei de la Timișoara au profitat de greșelile noastre din apărare și au reușit să rămână în prima ligă. Per total, au fost mai buni decât noi, trebuie să recunoaștem. Și azi, mă așteptam să ne pună probleme, pentru simpul fapt că echipa Timi­șoarei, am spus-o de la început, e foarte bună. Era favorită în această dublă și asta s-a și confirmat pe teren”, a fost analiza la cald a „principalului” utist.
Legat de aspectul favoritei la acest baraj, Roșu a adăugat: „Noi, din 22 de jucători păstrați în cantonament, am avut zece erau sub 21 de ani. În meciul tur, am terminat cu 5 jucători sub 21, acum am început cu 4. Situația ne-a adus în așa fel încât să nu putem să luptăm de la egal la egal. Chiar și așa băieții au dat totul, au demonstrat că vor. Am vrut să facem un miracol, să promovăm, dar nu a fost așa. Păcat, mi-aș fi dorit ca Aradul să aibă din nou echipă în prima ligă, asta mi-am propus de când am venit aici. Mi-aș fi dorit ca acești suporteri minunați să aibă o echipă în Liag 1. Îmi pare rău și de băieți, au depus un efort considerabil, nu doar la baraje, ci și în campionat. Am făcut tot posibilul să ne luptăm până la final pentru obiectivul nostru. Nu s-a întâmplat să reușim, pentru că, ați văzut și dumneavoastră, dife­rența a fost destul de mare ca va­loare între cele două echipe”.
La final, Laurențiu Roșu a spus că va avea o discuție cu cărțile pe față cu conducerea clubului, fiindcă dorește să-și clarifice situația contractuală la UTA. Înțelegerea sa cu arădenii expiră la finalul lunii iunie și: „Depinde în primul rând dacă cei din conducere mă vor, vom discuta și vom vedea dacă mai e posibil să lucrăm împreună. E clar că dacă rămân aici îmi voi propune să duc echipa în liga întâi. Eu sunt ambițios, vreau să progresez mereu, să fac ceva în fotbal și să las ceva în urma mea”, a adăugat Roșu.

Recomandările redacției