La data de 21 mai, în jurul orei 17.33, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 37 de ani, din Șiria, în timp ce conducea un autoturism în localitate.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1,30 mg./l. alcool pur în aerul expirat. A fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
A mai fost depistat, de polițiștii orașului Ineu, un bărbat de 24 de ani, cetățean turc, în timp ce conducea un autoturism în Ineu. Din verificări a reieșit că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat.
Cei în cauză sunt cercetați penal pentru infracțiuni rutiere.