În ultimii ani, violenţa domestică este tot mai mult întalnită în societate. Un soţ trebuie să-şi apăre şi protejeze soţia, dar din păcate ei ajung agresorii familiei. Aceste fapte se întâmplă din cauza neîntelegerilor, lipsei de comunicare sau chiar din cauza geloziei.
Majoritatea femeilor preferă să ascundă aceste lucruri, din cauza fricii de-a nu fi tratate cu mai multă agresivitate de soţii lor, totodată şi pentru teama de-a nu a ajunge singure.
În noaptea de 16/17 septembrie, un bărbat de 46 de ani şi-a agresat soţia, atât fizic, cât şi verbal, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiu. Poliţiştii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre acest fapt. Polițiștii, în urma evaluării riscului au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru 5 zile, împotriva bărbatului, care acum este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
violență în familie.
Un bărbat de 48 de ani, din Brazii, este cercetat de polițiștii Secției 10 de Poliție Rurală Gurahonț., pentru agresiune în familie. În data de 16 septembrie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, și-ar fi agresat soția de 41 de ani, lovind-o peste față.
În cauză, a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Alexandra Bruţiu

Recomandările redacției