Gala Premiilor Oscar din 2026 a ales „One Battle After Another”, un thriller politic ce își imaginează o versiune de stat polițienesc a Americii, drept cel mai bun film, el luând fața celuilalt mare favorit, lungmetrajul de groază „Sinners” pentru a câștiga un total de șase Premii Oscar, arată revista Variety.
Paul Thomas Anderson, forța creativă din spatele „One Battle After Another” a fost desemnat cel mai bun regizor și a primit de asemenea un Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.
„Am scris acest film pentru copiii mei ca să-mi cer scuze pentru mizeria pe care am lăsat-o în această lume pe care le-o predăm, dar și cu încurajarea că ei vor fi generația care, sperăm, ne va aduce puțin bun-simț și decență”, a spus Anderson în timp ce își accepta premiul pentru scenariu.
„Sinners” nu a fost cu mult în urma lungmetrajului său, obținând patru Premii Oscar, inclusiv pentru scenariul original al regizorului Ryan Coogler și pentru interpretarea principală a lui Michael B. Jordan.
Jessie Buckley a fost desemnată cea mai bună actriță într-un rol principal pentru interpretarea sa tulburătoare a unei femei care încearcă să facă față morții fiului ei mic în „Hamnet”, în timp ce Jordan a fost recompensat pentru rolul în care interpretează proprietarii gemeni ai unui bar din Sudul segregat al SUA.
„Dumnezeu este bun”, a spus un Jordan vizibil emoționat. El i-a mulțumit apoi lui Coogler, alături de care a realizat cinci lungmetraje. „Mi-ai oferit oportunitatea și spațiul de a fi văzut”, a spus Jordan.
Sean Penn, la al treilea Oscar în carieră
Premiile Oscar pentru roluri secundare le-au revenit lui Sean Penn, pentru interpretarea unui ofițer militar corupt în „One Battle After Another”, și lui Amy Madigan, pentru rolul ei memorabil din filmul de groază „Weapons”.
Ceremonia de anul acesta s-a desfășurat în timp ce industria cinematografică continuă să se lupte pentru a rezona cu publicul tânăr, mai interesat de jocuri video și YouTube decât de cinema, iar încasările de box office rămân sub nivelul celor de dinaintea pandemiei de COVID-19.
„Sentimental Value”, drama lui Joachim Trier despre relațiile tensionate din interiorul unei familii de artiști și reîntâlnirea dintre un regizor celebru și fiica sa, actriță, a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
„Acest film este despre o familie foarte disfuncțională”, a spus Trier în discursul său de acceptare, stând în fața colegilor săi. „Și este opusul a ceea ce am simțit cu acest grup minunat din spatele meu”, a subliniat el.