Conform Centrului de Comunicare Județean, alegerile s-au încheiat și în județul Arad, în urmă cu câteva momente.

Procesul de vot s-a încheiat.

Urnele mobile au ajuns, cu buletinele de vot, la secțiile de votare.

În cazul urnelor mobile care asigură dreptul la vot al persoanelor private de libertate, respectiv internate în spital, programul de votare s-a prelungit până la ora 23:59. În cazul unei secții de votare din Vladimirescu, mai multe persoane au așteptat, în incinta secției, să-și exercite dreptul de vot. De la începutul procesului electoral, și până la ora 22:00, au fost semnalate 38 de incidente în legătură cu procesul electoral.

Dintre acestea, 3 au rămas în curs de verificare. Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege, atunci când a fost cazul. Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare 3.000 de lei. Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 8 posibile infracțiuni, din care 6 pentru fraudă la vot.

 

Recomandările redacției