Energia și entuziasmul cu care întreaga comunitate din Șagu își promovează cultura și tradițiile s-a putut observa duminică, parcul central din localitate fiind plin ochi. Zilele Comunei Șagu, un eveniment devenit deja tradiție, cu muzică românească, dans și port popular autentic, a adunat câteva mii de participanți. Nici măcar soarele puternic și căldura încinsă nu au putut opri șeganii să danseze, să întindă hora, să cânte, să se bucure, să își ducă mai departe tradițiile, să își sprijine copiii în a perpetua obiceiurile moștenite, să își arate mândria de a fi români.

Mă bucur că am reușit și anul acesta să organizăm evenimentul și să sărbătorim împreună cu comunitatea noastră Zilele Comunei. Le mulțumesc celor care au răspuns prezent, ca în fiecare an, și au ales să fie alături de noi. Îi îmbrățișez atât pe copiii mei, cât și pe toți cei din comunitate care sunt marea mea familie și de care sunt atașată cu sufletul și cu inima cred că atât cât voi trăi“, ne-a declarat emoționată, Emilia Brăneț, primărița comunei Șagu.

Tradițiile nu trebuie doar păstrate, ci și duse mai departe. Văzând tinerii care prestează astăzi, ansamblurile și soliștii sau instrumentiștii, avem certitudinea că acest lucru se va întâmpla“, ne-a declarat Cristian Goronea, viceprimarul comunei Șagu.

Program artistic de mare succes

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Șagu, împreună cu Consiliul Județean prin Centrul Cultural Județean Arad.

În prima zi a Zilelor comunei, sâmbătă, a avut loc o expoziție de pictură a artistei Daciana Giurgiu, iar parcul s-a umplut de distracție în special pentru cei mici, care s-au putut da gratis pe tobogane, au fost pictați pe față și au avut parte de multe alte surprize.

A doua zi, duminică, Parada portului popular s-a desfășurat pe repede înainte din cauza căldurii sufocante, iar organizatorii nu au vrut să riște să îi țină pe copii în soare.

Spectacolul folcloric a început în jurul orei 17.00, avându-i ca protagoniști:

Zestrea Datina Șagu

Doina Mureșului și Școala Populară de Arte Arad

Românașul Zădăreni

Florile Mureșului Vladimirescu

Doina Crișului Ineu

Clăușurii din Aldești

Ansamblul Arădeana

Mugurașii Curtici

Pe scenă au mai urcat:

Simona Stănilă, Radu-Sebastian Gîș, Diana-Georgiana Mihuț, Tania Țurcan și Formația Flavius Ungureanu, Grupul Vocal Sânzienele, Răzvan Nuțiu, Formația Sebastian Iuga, Orchestra „Frații Șandru” alături de: Ioana Luguzan Roxin, Voichita Șuba, Ciprian Tărșan, Radu Mateș, Claudia Volentir, Roberta Tomșa.

Invitați speciali:

Roxana Goia, Lena Miclăuș, Carmen Chindriș cu Taraful Rutenilor.

Spectacolul a fost coordonat de prof. Adrian Șandru.

Prezentatoarea evenimentului a fost frumoasa și talentata Claudia Deac.

Felicitări cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar și elevilor cu performanțe școlare deosebite

Un moment emoționant a fost acela când primărița Emilia Brăneț a felicitat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Acestea au fost chemate în fața scenei, au primit flori și felicitări din partea conducerii primăriei și li s-a cântat la mulți ani.

Imediat după aceea, Emilia Brăneț i-a felicitat și pe cei doi elevi de clasa a VIII-a, care au obținut rezultate remarcabile la învățătură. Primărița le-a oferit ca sfat să nu uite de respect și în special să își cinstească părinții.

Voia bună s-a reluat, iar hora a pus stăpânire peste tot parcul

După momentele emoționante, muzica de petrecere a pus stăpânire peste Șagu, iar hora s-a întins, implicându-i aproape pe toți.

Nu au lipsit nici invitații, oficialitățile fiind poftite pe scenă, timp în care s-a luat un pic de răgaz de la jucat.

Închei o zi lungă de duminică la Șagu, alături de o comunitate harnică și unită, care sărbătorește Zilele Comunei, una dintre cele mai bine dezvoltate și îngrijite din județul nostru. Felicitări doamnei primar și tuturor locuitorilor pentru tot ceea ce au construit împreună, cu viziune și implicare! Consiliul Județean Arad este și va rămâne un partener al dezvoltării comunei.

Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de Carmen Chindriș, Taraful Rutenilor și interpreți care au adus energie, tradiție și bucurie pe scena din Șagu.

La mulți ani! Să aveți parte de cât mai multe realizări frumoase!, a transmis Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Seara s-a încheiat cu focuri de artificii.

Live pe pagina de Facebook a GLASUL ARADULUI

Recomandările redacției