Comuna Gurahonț beneficiază, începând de astăzi, de un nou serviciu dedicat sănătății și îngrijirii la domiciliu, odată cu inaugurarea punctului de lucru al companiei Sanocare Home.
La eveniment a fost prezent și primarul comunei, Beniamin Moț, care a subliniat importanța acestei investiții pentru comunitatea locală. Edilul a evidențiat faptul că noul centru reprezintă un pas semnificativ în creșterea accesului cetățenilor la servicii esențiale, precum îngrijirea la domiciliu, sprijinul pentru persoane vulnerabile și recoltarea analizelor medicale.
„Prezența unui astfel de punct de lucru în comuna Gurahonț reprezintă un pas important pentru creșterea accesului cetățenilor la servicii de îngrijire și asistență, mai aproape de casă și de nevoile reale ale oamenilor”, a transmis primarul.
Acesta a felicitat echipa Sanocare Home pentru inițiativă și și-a exprimat încrederea că profesionalismul și implicarea specialiștilor vor contribui la creșterea calității vieții locuitorilor. Totodată, primarul a reafirmat deschiderea administrației locale pentru parteneriate care susțin dezvoltarea serviciilor comunitare.
Noul punct de lucru vine în întâmpinarea nevoilor tot mai diverse ale populației, oferind soluții moderne și accesibile în domeniul îngrijirii medicale și sociale.
Deschiderea Sanocare Home Gurahonț marchează astfel un moment important pentru comunitate, promițând servicii mai apropiate, mai rapide și mai adaptate nevoilor reale ale beneficiarilor.



