Șase migranți din Irak şi Siria care au încercat să iasă ilegal din ţară, înghesuiți într-un loc special amenajat, în interiorul compartimentului de marfă al unei autoutilitare, au fost depistați de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota. Joi, 22 februarie a.c., în jurul orei 01.00, la P.T.F Nadlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieşi din România cetăţeanul bulgar Ivaylo G., în vârstă de 23 de ani, conducând o autoutilitară cu prelată, înmatriculată în Bulgaria.

Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că în partea superioară a remorcii acoperite cu prelată este improvizat un compartiment, cu acces din zona de urcare în remorcă.  Drept urmare, s-a procedat la deschiderea spaţiului special amenajat, iar în interior s-au descoperit ascunse şase persoane, cinci bărbaţi şi o femeie. Din primele verificări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni şi sirieni cu vârste cuprinse între 18 şi 63 de ani, care au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.  „Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului bulgar, pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun, susțin reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Recomandările redacției