Sava Negrean Brudașcu este capul de afiș al spectacolului de colinde care începe peste câteva ore în Căminul Cultural din Livada.
“Vă invităm pe toți, de la ora 𝟭𝟳:𝟬𝟬, la un program de 𝘀ă𝗿𝗯ă𝘁𝗼𝗿𝗶 ș𝗶 𝗰𝗼𝗹𝗶𝗻𝗱𝗲 𝗱𝗲 𝗶𝗮𝗿𝗻ă, bine gândit și atent pregătit pentru întreaga comunitate.
Un prilej de a fi împreună, indiferent de vârstă, de a ne bucura de tradiții, de colind și de atmosfera caldă a sărbătorilor de iarnă.
Ne vedem cu drag, să trăim împreună 𝗺𝗮𝗴𝗶𝗮 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁𝗲𝗶 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗲”, susține Adrian Țolea, primarul comunei Livada.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Livada, iar din program vor face parte următorii artiști, coruri și ansambluri: Corul copiilor “Lăudați pe Domnul” – Parohia Ortodoxă Sânleani; Corul copiilor de la biserica reformată Sânleani; Corul copiilor Betezda Livada; Dalia Dărău și Luca Mladin; Ansamblul Cununița al UVVG cu soliștii Gabi Bărsăuan, Monica Groza, Alina Țopa, Liliana Păiușan; Formația de dansuri populare a copiilor din Livada; Viorel Papuc; Luciana Giurgiu și formația; Dansuri sportive – copiii din Livada coordonați de Ana Maria Rugină; Sava Negrean Brudașcu și Trupa Sava.
Organizatorii au mai pregătit și alte surprize, invitat fiind chiar Moș Crăciun, alături de spiriduș, dar și de Stich sau Spiderman.
Conducerea muzicală îi aparține lui Neluțu Marton, iar prezentatoarea spectacolului este Nicoleta Pavel.
