Organizația Roma for Democracy România a reacționat vineri seară, printr-un comunicat de presă, la declarația ministrului Economiei, Radu Miruță, vehiculat pentru preluarea portofoliului Apărării, care a afirmat că nu se mută „ca țiganul cu cortul”, făcând referire la situația sa locativă.

Reprezentanții organizației consideră afirmația „inacceptabilă într-un stat democratic” și susțin că expresia folosită nu reprezintă o simplă scăpare, ci „reproducerea unui stereotip rasist vechi”, care asociază romii cu instabilitatea și lipsa de demnitate. Potrivit comunicatului, limbajul este „nu doar ofensator, ci și periculos, pentru că normalizează discriminarea exact din poziția puterii”.

Roma for Democracy România a anunțat că va depune o plângere oficială la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, subliniind că un astfel de discurs nu este compatibil cu funcțiile publice de rang înalt.

„Ministerul Apărării este una dintre cele mai importante instituții ale statului, având rolul de a proteja toți cetățenii României, indiferent de etnie, religie sau statut social. Un ministru care folosește expresii rasiste transmite implicit că nu îi vede pe toți cetățenii ca fiind egali”, se mai arată în comunicat.

Mesajul a fost transmis și către președintele Nicuşor Dan, premierul Ilie Bolojan și președintele Dominic Fritz.

În urma reacțiilor apărute în spațiul public, Radu Miruță și-a cerut scuze pentru formularea folosită, afirmând că nu a intenționat să jignească și recunoscând că exprimarea a fost una nepotrivită.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției