Polițiștii arădeni se află în aceste momente la sediul DSP Arad pentru a face cercetări după ce un nou scandal s-a iscat marți dimineață.

Se pare că directorul economic, Gheorghe Iulian Penzeș, a revenit din concediu și a intrat în sediul DSP cu un aparat cu electroșocuri.  Directorul instituției, Cecilia Irimie, i-a explicat că nu are ce căuta în instituție cu un asfel de obiect și de aici au pornit discuții contradictorii, iar un angajat a sunat la 112.

UPDATE: Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ a declarat:

„Astăzi, in jurul orei 9,30, a fost reclamată, prin 112, o stare conflictuală între doi angajați ai Direcției de Sănătate Publică Arad. La fața locului se află o echipă operativă, pentru clarificarea stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”.

UPDATE 2: ,,În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovirea sau alte violenţe”, a mai declarat Claudia Iuga.

FOTO: arhivă

Recomandările redacției