Proiectul Școlii Gimnaziale Lazăr Tâmpa din Almaș din domeniul educației școlare (SCH) a fost aprobat pentru finanțare în cadrul programului Erasmus+!
Școala a obținut un grant în valoare de 31.815 EURO, destinat activităților de învățare și formare profesională care se vor desfășura în anul școlar 2025-2026.
“Această oportunitate ne va permite să investim în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și să aducem un plus de valoare experienței educaționale oferite elevilor noștri.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la scrierea și susținerea acestui proiect! Urmează o perioadă plină de provocări frumoase și de învățare”, spun reprezentanții școlii.