În ultimele 12 luni, inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au derulat 35 de controale de prevenire la unități de învățământ, cu rolul de a înlătura eventualele deficiențe pe linia siguranței la incendiu.

În urma acestor controale au fost constatate 167 nereguli, fiind aplicate 143 de avertismente și 24 amenzi contravenționale, în cuantum de 456.000 lei.

Principalele aspecte urmărite pe timpul controalelor au vizat:
* asigurarea permanentă a condiţiilor de evacuare a persoanelor;
* dotarea cu stingătoare de incendiu și verificarea periodică a acestora;
* funcționarea la parametri proiectați a rețelelor de hidranți și a instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare a incendiilor;
* funcţionarea iluminatului de securitate pentru evacuare.

De asemenea, în aceeași perioadă de referință, pe timpul acțiunilor desfășurate în unitățile de învățământ au fost executate peste 35 de instruiri și exerciții de evacuare și intervenție, la care au participat mai bine 550 de preșcolari, elevi, cadre didactice, nedidactice și personal auxiliar din unitățile de învățământ.

Totodată, pentru instruirea copiilor, tinerilor și personalului din cadrul unităţilor de învăţământ au fost desfășurate 24 de activităţi de informare preventivă şi educare a elevilor în ceea ce privește comportamentul în cazul producerii unui incendiu sau a altor situaţii de urgenţă, activități desfășurate sub forma unor lecții deschise, la care au participat peste 360 de persoane, iar personalul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților a desfășurat activități de protecție civilă în 13 unități de învățământ din municipiul și județul Arad, familiarizând elevii cu măsurile de comportament în cazul situațiilor de urgență.

În cadrul acestora, participanților le-au fost prezentate campaniile naționale de informare derulate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, precum: Nu tremur la cutremur!, Siguranța nu este un joc de noroc!, Mai bine previi, decât să nu fii!.
În acest fel, elevii și cadrele didactice înțeleg mai bine riscurile şi sunt informați asupra măsurilor de prevenire şi a comportamentului pe care să-l aibă în diferite situaţii de urgenţă.

În ceea ce privește procesul de autorizare din punctul de vedere al securității la incendiu, inspectorii de prevenire, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, au venit în întâmpinarea beneficiarilor, pentru soluţionarea situaţiilor existente şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate necesare.

Categoria de construcții cu destinația de învățământ cunoaște o dinamică continuă, care depinde substanțial de lucrările de modificare care se execută. Important este ca aceste modificări constructive să fie finalizate și să se întreprindă demersurile necesare pentru a obține autorizația de securitate la incendiu. Obținerea actului administrativ în discuție reprezintă o validare a îndeplinirii cerinței fundamentale „securitate la incendiu”, ceea ce conduce și la creșterea gradului de siguranță a preșcolarilor, elevilor și personalului didactic care își desfășoară activitatea în spațiul respectiv.

Important de menționat este faptul că obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine beneficiarului investiției, respectiv autorității publice locale care are în administrare respectivele clădiri sau unității de învățământ.

Odată cu începerea anului școlar, inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad vor intensifica acțiunile de îndrumare și control la aceste categorii de obiective și vor continua organizarea exercițiilor destinate formării comportamentului preventiv specific tipurilor de risc, pentru copii și cadre didactice.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, dorește tuturor preșcolarilor, școlarilor, cadrelor didactice și părinților un an școlar plin de performanțe și succes!

Lasă un răspuns

Recomandările redacției