Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Gabriel Maxim, a avertizat că dacă revendicările sindicaliștilor nu vor fi satisfăcute ar putea fi declanșată greva generală la CFR Călători, conform grup feroviar.ro. 

Într-o informare trimisă duminică, liderul sindical susține că dacă bugetul CFR Călători pe 2025 va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern cel târziu până pe 16 mai, se va putea negocia noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul operatorului pe anii 2025-2026 cu valabilitate de la 1 iulie.

În caz contrar, după jumătatea lunii iulie 2025, în funcție de ce vor decide membrii de sindicat ai FSTFR, aceștia ar putea intra în grevă generală. Rodrigo Maxim le cere tuturor liderilor din țară să organizeze ședinte de sindicat și să-și consulte membrii pentru luarea unei decizii. Sindicaliștii vor ca Autoritatea pentru Reformă Feroviară să aloce operatorului feroviar de stat compensația la valoarea cuprinsă în proiectul de buget pe 2025 al CFR Călători. De asemenea, liderul sindical solicită ca în bugetul societății să fie incluse și fondurile necesare pentru actualizarea Anexei 1 cu rata inflatiei de 12,5%, la care să se aplice apoi și salariul minim brut pe economie din 2025, pe grila cu coeficienții de ierarhizare.

Luna viitoare, FSTFR va organiza nu mai puțin de 10 mitinguri de protest, un altul va avea loc spre sfârșitul lunii iunie, urmat de încă unul în a doua parte a lunii iulie. Dacă nici așa nu se rezolvă, ”începând de la o dată ce se va stabili ulterior în funcție de timpul necesar pentru parcurgerea etapelor legale, probabil în a treia decadă a lunii iulie 2025, va fi declanșată greva generală la CFR Călători.”

Amintim că Ministerul Transporturilor a elaborat și a făcut public, recent, bugetul CFR Călători pe 2025, care este construit pe un profit de trei milioane de euro, așa cum am scris la vremea respectivă. Potrivit proiectului, câștigurile salariale ale angajaților de rând ai operatorului feroviar de stat ar urma să scadă, în vreme ce indemnizațiile directorului general, directorului financiar și ale membrilor Consiliului de Administrație sunt în creștere.
sursa: club feroviar

Lasă un răspuns

Recomandările redacției