Expoziția „Semințe din Grădina Botanică Macea” este deschisă pentru public la Muzeul de Științe ale Naturii în perioada 19 iunie – 29 septembrie și reprezintă o nouă colaborare între Complexul Muzeal Arad și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad pentru valorificarea expozițională a bunurilor naturale aflate în patrimoniul celor două instituții. Vernisajul a avut loc în prezența specialiștilor de la Grădina Botanică „Pavel Covaci” Macea și Complexul Muzeal Arad, la eveniment fiind invitați elevii Școlii Gimnaziale Nr. 19  „Avram Iancu” Timișoara (prof. coordonator Ligia Opriș), care au beneficiat de un tur ghidat interactiv al rezervațiilor naturale din județul Arad, prezentate în cadrul Muzeului de Științe ale Naturii.

 

 

Curatori:

  1. ing. Ioan DON, directorul Grădinii Botanice „Pavel Covaci” Macea din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad
  2. Camelia PATKO, muzeograf, Complexul Muzeal Arad

Carmen DANCIU, conservator colecție, Complexul Muzeal Arad

 

„Tematica expoziției urmărește abordarea aspectului științific cât și a celui decorativ. Vor fi prezentate vizitatorilor peste 300 de tipuri de semințe cu forme și dimensiuni diferite primite de la Grădina Botanică „Pavel Covaci” Macea, prin bunăvoința domnului director dr. ing. Don Ioan.

 

Semințele prezentate aparțin încrengăturii Magnoliophyta sau Angiospermae și Pinophyta sau Gymnospermatophyta. Încrengătura, Magnoliophyta cuprinde plante cu flori, peste 235.000 de specii de plante, dintre care aproximativ 3.700 de specii sunt reprezentate și în flora României. În această încrengătură sunt cuprinse plantele care au semințele închise în fructe. Încrengătura Pinophyta cuprinde plante care au drept caracteristică esențială sămânța, care este liberă, nefiind închisă într-un fruct. Gimnospermele reprezintă un grup străvechi de plante superioare apărute cu circa 350 milioane de ani în urmă. Organele acestora produc un lichid cleios numit rășină, care le face rezistente la frig. Din această categorie fac parte și coniferele.

 

Cei care vor trece pragul muzeului vor afla detalii despre: structura seminței, clasificarea acestora, modul de răspândire dar și că semințele sunt principalul mijloc prin care plantele se reproduc deci își asigură continuitatea. Practic, pe înțelesul tuturor putem spune că semințele reprezintă o promisiune pentru viitor.

 

Vor fi prezentate semințe de arbori, arbuști, plante ornamentale, medicinale, cereale, plante leguminoase etc. specifice țării noastre dar și altor regiuni de pe glob. De exemplu: vor putea fi observate semințe de salcâm, arbore de lalea, arbore de umbrelă chinezesc, stejar, stejar roșu, nuc negru, nuc manciurian, castan comestibil, castan porcesc, paltin de câmp, pin maritim, pin negru, arbore mamut, platan, alun turcesc, migdal, paulovnie, arbore pagodă, glădiță, arbore de mătase, arbore de cauciuc, glicină, bujor arbustiv, cununiță, gutui japonez, păliur, ghimpe, colilie, căldărușă, noptiță, ricin, cimișir, mărul lupului, lăcrimioară, luminiță etc

 

Astfel vizitatorii vor descoperi, prin intermediul exponatelor, imaginilor și textului, transformările care au loc în floare și duc la apariția semințelor dar și fascinante detalii despre Grădina Botanică de la Macea și plantele care trăiesc acolo. Grădina botanică din localitatea Macea are o suprafață de 21,5 ha și conține în colecțiile sale peste 3800 de taxoni. În grădină sunt amenajate  o serie de sectoare: alpinariu, sectorul plantelor ornamentale floricole, sectorul plantelor toxice, tinctoriale și aromatice, rozariul, colecția dendrologică, sectorul plantelor lemnoase ornamentale, pepiniera etc. În cadrul acestora se întâlnesc specii floristice care sunt grupate după originea lor geografică”.

(Text oferit de curatorii expoziției)

Expoziția „Semințe din Grădina Botanică Macea” este deschisă pentru public în perioada 19 iunie – 29 septembrie la

Muzeul de Științe ale Naturii (Palatul Cultural, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

 

Program de vizitare:

19 iunie – 22 iunie

Marți-Vineri: 09.00-17.00, ultima intrare 16.30

Sâmbătă-Duminică: 10.00-18.00, ultima intrare 17.30

 

25 iunie – 8 septembrie

Marți-Duminică: 10.00-18.00, ultima intrare 17.30

 

10 septembrie – 29 septembrie

Marți-Duminică: 09.00-17.00, ultima intrare 16.30

 

Bilete

11 lei – adulți

6 lei – pensionari

2 lei – preșcolari, elevi, studenți

1 leu – grupuri organizate de preșcolari, elevi, studenți, pe bază de protocol semnat între Complexul Muzeal Arad și unitățile de învățământ respective

 

GRATUIT:

Persoanele fizice prevăzute la art.1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Fundațiile înființate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural.

Organizațiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum și pentru alte persoane aflate în dificultate, în condițiile legii.

Veteranii de război, văduvele de război și văduvele necăsătorite ale veteranilor de război.

Pensionarii care au lucrat minim 10 ani în rețeaua muzeală – pe bază de documente justificative.

Persoane care lucrează în rețeaua muzeală – pe bază de legitimație.

Membrii ICOM / AICA – pe bază de legitimație.

Recomandările redacției