Există încă mulți copii care sunt cu adevărat pasionați de sport. Părinții îi susțin și își doresc să îi vadă cât mai realizați și să ajungă cât mai sus în sportul pe care l-au ales. Desigur, atunci când îți lași copilul într-o sală de sport te aștepți să îl scoți de acolo obosit, dar mai sănătos, nu dus direct la urgențe cum a fost în cazul lui Vittorio.

Trecând printr-o întâmplare care a lăsat-o cu un gust amar, o cititoare ne-a povestit ce a pățit fiul său în timp ce concura la un turneu organizat de Federația Română de Fotbal și care a avut loc joi, 31 octombrie 2019.

Făcând parte din echipa Atletico, care a și reușit să iasă campioană, turneul „Gheorghe Ene“ trebuia să fie un motiv de bucurie și o experiență frumoasă pentru băieții de la grupa de vârstă 2011. Din păcate, fericirea pentru Vittorio și pentru mama lui a durat doar până la sfârșitul primului meci.

În jurul orei 13:15 trebuia să înceapă meciul final care să decidă echipa campioană. Așa s-a și întâmplat numai că nu toți din echipă au mai reușit să ajungă să joace. Vittorio era la încălzire alături de ceilalți coechipieri și de antrenor. Totul era pregătit pentru meciul ce avea să urmeze dar, într-o fracțiune de secundă băiatul a căzut în timpul încălzirii. Căzătura însă putea să fie una obișnuită, să se ridice și să continue încălzirea. Desigur că nu s-a întâmplat așa pentru că terenul pe care se aflau copiii era atât de „sigur“ încât Vittorio a trebuit să fie dus imediat la Spitalul Județean de Urgență.

 

Din cele relatate de mama lui, băiatul a căzut cu genunchiul direct într-un șurub care se afla în teren, pe perimetrul de joc. Șurubul era unul ce trebuia să țină plasele de protecție, dar cu siguranță nu trebuia să fie scos la câțiva centrimetri în afară și să reprezinte un real pericol pentru jucători.

Așa se face că Vittorio nu a mai apucat să fie alături de colegii lui în poza de grup de la final pentru că era pe patul de spital unde avea deja făcută o anestezie locală și unde i-a fost cusut genunchiul, fiindu-i puse și trei copci. Acum, băiatul este ținut 14 zile sub supraveghere, cu vizite zilnice la medic pentru schimbul pansamentelor și așteaptă să îi fie scoase ațele ca să revină în teren.

Astfel ne dăm seama încă o dată de modul în care se fac unele lucrări pe la noi prin oraș. S-au investit câteva milioane de lei în sala de sport de pe strada Voinicilor doar ca să ajungă niște copii, într-un meci oficial, să cadă în tot felul de șuruburi și să plece direct la urgențe. Nu știm dacă cineva se va sesiza, dar Cristina, mama lui Vittorio a înaintat o sesizare printr-o aplicație online și așteaptă să se rezolve problema înainte ca un alt copil să pățească ceva și mai grav de atât.

De asemenea, acesteia i-a fost sugerat să meargă în instanță cu responsabilii cărora le aparține sala de sport, dar pentru că ar fi nevoită să treacă prin mult prea multe înainte să ajungă la finalul procesului, a refuzat. Cu toate acestea suntem curioși să vedem dacă cineva va lua în serios sesizarea Cristinei și dacă șuruburile vor fi scoase de pe teren.

Recomandările redacției