Au fost trei zile de sărbătoare la Șimand. Trei zile pline, cu oameni mulți, care s-au simțit bine, s-au bucurat de muzică, de premii, de diplome, de spectacole, au admirat artiștii, au ascultat concurenți, au dansat și s-au simțit ca “acasă, unde-i rai și veșnicie”, pentru a parafraza sloganul din acest an al sărbătorii comunei.
Șimandul nu este însă doar un loc al petrecerii. Este și un loc al investițiilor, al realizărilor și unde anul acesta s-a lucrat foarte mult.

Primarul Florin Dema, ne-a declarat: “Mă bucur că în această seară sunt din nou în mijlocul șimăndanilor. Sper că surpriza de a avea trei zile de sărbătoare închinate comunei noastre a fost una plăcută. Întotdeauna am spus că aceste zile ale comunității nu se pot realiza fără sponsori. Tocmai de aceea vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat: Consiliul Local și Primăria Comunei Șimand și nu în ultimul rând cetățenilor comunei noastre pentru că prin prezența lor numeroasă în toate cele trei zile au validat evenimentul nostru, al tuturor. Aș enumera aici și sponsorii, sper să nu uit pe cineva: Smart House, Prest Agro, Genor, Domeniile Lupaș, Agroindustriala Scânteia, HTI, Universal Criș. Îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva.
Sâmbătă am avut un moment emoționant în care am avut-o invitată pe marea cântăreață a folclorului românesc și a folclorului ardelean, doamna Veta Biriș. Ne-am bucurat cu toții de prezența dumneaei și a fost un moment foarte emoționant. Printre invitații de onoare pe care i-am avut tot aseară, sâmbătă, se numără și domnul Petrică Miulescu Irimică, pe care l-am așteptat la Șimand de foarte mult timp. În această seară, duminică, avem invitat un om care ne-a marcat copilăria, pe domnul Pera Teodorovici și totodată pe domnul Petrică Mureșan.
Pera Teodorovici este un artist de fală al Banatului, iar noi am trăit și ne-am distrat pe melodiile dumnealui.
Încă o dată țin să le transmit tuturor șimăndanilor un la mulți ani din toată inima și multă sănătate. Vreau să le mulțumesc, pentru că eu dacă sunt primar al acestei comune sunt numai și numai datorită acestor oameni care m-au sprijinit întotdeauna și alături de care am avut o relație bună și de încredere reciprocă.
După 18 ani de când sunt primarul lor, în momentul când ies pe ușa primăriei pot să ridic capul și să le dau bună ziua la toată lumea.
Important e să rămânem oameni, iar restul facem cum ne ajută bunul Dumnezeu.

Sper că realizările noastre sunt pe măsura așteptărilor cetățenilor. Am încercat să ducem foarte multe fonduri europene. În mare măsură am reușit.

Mă bucur că suntem printre primele comune care am reușit să asfaltăm întreaga comună și să știți că localitatea Șimand este printre cele mai vaste din județul Arad. Ca întindere am asfaltat aproximativ 40 de kilometri și pot să mă mândresc și cu faptul că am dat o importanță foarte mare și educației.
Chiar în această seară, i-am invitat pe părinții copiilor cu rezultate meritorii la învățătură să facă un pas în sălile de clasă. Prin Programul Național de Redresare și Reziliență am dotat absolut fiecare sală de clasă în parte cu mobilier, cu table interactive și toate elementele moderne și necesare. Chiar în vara aceasta am reușit să punem aparat de climă în fiecare clasă și am înlocuit parchetul unde a fost deteriorat. Copiii vor intra în săli de clase noi.
Aș vrea să mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat pentru construirea Grădiniței cu Program Prelungit. Este un vis pe care mi-l doresc demult, însă pe care nu mi l-am putut îndeplini din cauza unor factori, dar cu ajutorul Consiliului Județean am reușit să o vedem ridicată. Ajutorul Consiliului Județean a fost covârșitor, în proporție de 95%.
Îi invit pe toți părinții să vină să vadă această grădiniță cu program prelungit, unde făcând o glumă alături de domnul viceprimar și administratorul Sorin Bodnariu și consilierul meu Marius Bold, am spus că <aici ne-am dat doctoratul>. Dar rezultatul a fost unul care a întrecut orice așteptări: o grădiniță extraordinară! Pe lângă asta, le-am pus la dispoziție copiilor și o masă caldă din partea Consiliului Local și totul este pe gratis.
Încă o dată le urez la mulți ani șimăndanilor, multă sănătate, fericire și să vă bucurați de ce e mai frumos de la această viață”.

Decernarea diplomelor de cetățean de onoare 

Decernarea diplomelor de cetățeni de onoare ai comunei Șimand a fost un alt moment emoționant. “Poate multă lume și-a pus întrebarea de ce sloganul din acest an al zilelor comunei noastre este <Acasă-i rai și veșnicie>. Consider că noi românii ar trebui să ne apreciem valorile când sunt în viață. Noi, de cele mai multe ori, ne aducem aminte de ele, după ce nu mai sunt printre noi. M-am bucurat să pot să înmânez diplomele de onoare unor cetățeni care fac cinste localității noastre. Oriunde se duc, pentru că viața de multe ori ne duce în altă parte, ei întotdeauna vor spune <m-am născut la Șimand>, în județul Arad”, a mai spus primarul Florin Dema.
Diplome au fost acordate cadrelor didactice: doamna directoare Gabriela Rusu, Anișoara Șușorcă, Mihaela Cordoș, Doru Ghenț, Ionela Mărcuș, profesoara Carmen Gosta; printre cei care au făcut parte din administrație: Elena Per, Petre Bogdan, Ciomladi Carmen și farmacistele: Varga Elisabeta și Varga Natalia.

Declarația viceprimarului comunei Șimand, Viorel Mladin 

“Sunt întrebat uneori: «Ce ați realizat în Șimand?».
Răspunsul meu este foarte simplu: Veniți la Șimand și priviți în jur.
Pentru că cea mai bună carte de vizită a unei administrații nu sunt promisiunile și nici declarațiile. Sunt lucrurile pe care oamenii le văd, le folosesc și care le fac viața mai bună.
Mai avem multe de făcut și avem proiecte importante înainte. Nu spunem că totul este perfect, dar avem o direcție clară: vrem ca, de la un an la altul, Șimandul să devină o comună mai modernă, mai bine administrată și, mai ales, un loc în care oamenii să fie mândri că trăiesc.
Anul acesta a fost și continuă să fie un an al realizărilor pentru comuna Șimand. Sunt investiții importante, unele deja finalizate, altele foarte aproape de finalizare, care schimbă concret viața comunității noastre. Iar pentru mine acesta este cel mai important lucru: oamenii să vadă și să simtă dezvoltarea comunei în viața de zi cu zi.
Educația a fost și rămâne una dintre prioritățile noastre, pentru că atunci când investim în copiii noștri, investim de fapt în viitorul Șimandului.
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C15 „Educație”, am implementat proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe în comuna Șimand, județul Arad”.
Prin acest proiect, sălile de clasă au fost dotate cu mobilier și echipamente moderne, table interactive, laptopuri și tehnologia necesară unui proces educațional adaptat vremurilor în care trăim.
Și pentru că ne-am dorit să facem mai mult decât prevedea proiectul, am venit în completarea acestei investiții cu lucrări realizate din resurse proprii: am montat parchet în sălile de clasă și am asigurat aparate de aer condiționat în toate sălile de clasă.
Tot în domeniul educației, odată cu începerea noului an școlar vom inaugura noua grădiniță cu program prelungit, un proiect amplu, modern și foarte important pentru comunitatea noastră. Este o investiție gândită atât pentru copii, cât și pentru părinți și pentru nevoile familiilor din Șimand.
Un alt proiect major pentru comuna noastră este realizarea centralei electrice fotovoltaice pentru autoconsumul UAT Comuna Șimand, proiect finanțat prin Fondul pentru Modernizare.
Investiția este finalizată în proporție de aproximativ 80% și urmează să fie dată în folosință. Energia produsă va fi destinată consumului instituțiilor publice și iluminatului public din comună, ceea ce va însemna o reducere importantă a cheltuielilor cu energia electrică. Banii economisiți vor putea fi direcționați către alte investiții de care comunitatea are nevoie.
În același timp, am ajuns la finalizarea Centrului de Colectare prin Aport Voluntar – CAV, o altă investiție importantă pentru Șimand, proiect obținut prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C3 „Managementul deșeurilor”, Investiția I1, Subinvestiția I1.A „Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar”.
Este un pas important spre un sistem modern și responsabil de gestionare a deșeurilor și spre ceea ce trebuie să însemne, în 2026, o comunitate europeană care își respectă cetățenii și mediul înconjurător.
Un alt obiectiv major a fost infrastructura rutieră. Am ajuns la asfaltarea în totalitate a drumurilor din comună, odată cu realizarea ultimilor kilometri prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny”, a declarat viceprimarul Viorel Mladin.

Proiecte ambițioase și pentru perioada următoare

“Ne dorim ca terenul pe care se desfășoară în prezent Zilele Comunei Șimand să fie transformat, sperăm chiar anul viitor, într-un parc multifuncțional modern, cu o scenă nouă, spații special amenajate și o peisagistică aparte. Vrem ca acest loc să devină un punct de referință pentru Șimand și un adevărat spațiu al comunității.
Încercăm să accesăm toate sursele de finanțare disponibile, fie că vorbim despre fonduri europene, programe naționale sau alte oportunități de finanțare.

Dacă există o posibilitate prin care putem aduce bani pentru dezvoltarea Șimandului, consider că este obligația noastră să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a o valorifica.Obiectivul nostru este foarte clar: cetățenii comunei Șimand merită infrastructura, facilitățile și condițiile de viață ale unei comunități europene moderne.
Și trebuie spus foarte clar că asemenea rezultate nu se obțin de un singur om și nici de o singură instituție. Sprijinul Consiliului Județean Arad a fost și este extrem de important pentru comuna Șimand. Buna colaborare pe care o avem ne-a ajutat să transformăm proiecte și idei în investiții concrete și, pentru acest sprijin, le mulțumim”, a încheiat Viorel Mladin.

Mai multe live-uri pe pagina de Facebook a Glasul Aradului

Video: IMG_7862

Video: IMG_7850

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției