Un eveniment rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în data de 18 mai, în jurul orei 14:15, pe Calea Bodrogului din Arad. Un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un alt vehicul care circula regulamentar din sens opus.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, s-a constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, iar în baza probelor administrate, a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.