Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Semlac este cercetat penal după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului în noaptea de 8 spre 9 iunie.
Incidentul a avut loc în jurul orei 01:20, când acesta a fost oprit pentru verificări în localitate. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurilor legale, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat efectuarea acestora.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor cazului.