O tânără de 20 de ani din Arad este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier pe Calea Victoriei, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Evenimentul s-a produs în dimineața zilei de 20 iunie 2026, în jurul orei 7:25. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că tânăra ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, accidentul soldându-se cu pagube materiale.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost transportată la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.