Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a încheiat, la data de 08.05.2026, acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul C.I, cercetat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În data de 28.04.2026, după ce în prealabil a fost oprit în trafic în timp ce conducea autoturismul marca VW pe Calea Timişorii din Arad, de o patrulă formată din agentul de poliție C.S.I din cadrul IPJ Arad şi sergent major V.D din cadrul IJJ Arad, și după ce agentul de poliție C.S.I a  constatat că autoturismul are inspecția tehnică periodică expirată din cursul lunii martie 2026, inculpatul i-a oferit acestuia suma de 150 de lei în vederea neîndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru a-l determina să nu îi aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege pentru expirarea inspecţiei tehnice periodice.

            Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

        În cauză, s-a stabilit o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pe un termen de supraveghere de 2 ani, obligativitatea prestării muncii neremunerate în folosul comunității pe o durată de 60 de zile şi confiscarea sumei de 150 lei. De asemenea, s-au impus şi celelalte măsuri de supraveghere prevăzute de Codul penal.   

             Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Arad.

             Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție

Lasă un răspuns

Recomandările redacției