Sorin Grindeanu a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, după ce Executivul a discutat și publicat o ordonanță de urgență privind investițiile din programul SAFE, deși fusese deja demis prin moțiune de cenzură.
Liderul social-democrat susține că, după adoptarea moțiunii de cenzură din 5 mai 2026, Guvernul avea doar atribuții limitate de administrare curentă și nu mai putea adopta acte de legiferare delegată, precum ordonanțele de urgență.
În sesizarea transmisă CCR, Grindeanu afirmă că OUG 38/2026 conține prevederi legislative importante și că unele dintre acestea se aflau deja în procedură parlamentară, fiind dezbătute în cele două Camere ale Parlamentului.
„Problema de drept ce trebuie dezlegată de Curtea Constituţională vizează posibilitatea Guvernului demis prin moţiune de cenzură de a adopta şi publica o ordonanţă de urgenţă cu conţinut legislativ substanţial”, se arată în documentul depus la CCR.
Președintele Camerei Deputaților consideră că adoptarea și publicarea ordonanței în perioada 5–8 mai 2026 reprezintă „un abuz de drept public” și solicită Curții Constituționale să constate existența conflictului juridic dintre Parlament și Guvern.
Sesizarea vizează în mod direct OUG 38/2026, act normativ care a fost introdus inițial în ședința Guvernului din 4 mai, cu puțin timp înainte ca Executivul să fie demis prin moțiune de cenzură. Ulterior, ordonanța a reapărut pe ordinea de zi a ședinței din 8 mai.
La acel moment, Secretariatul General al Guvernului a transmis că nu este vorba despre o nouă adoptare a ordonanței, ci despre o procedură formală necesară după emiterea avizului de către Consiliul Legislativ.
Conform Constituției, un Guvern demis funcționează în regim interimar și nu mai poate adopta ordonanțe de urgență, având doar competența de a emite hotărâri necesare pentru administrarea curentă a țării.