În perioada 20-22 martie 2026, Lipova a fost pusă pe harta orașelor-capitală ale sportului românesc, odată cu desfășurarea CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE SKANDENBERG-ARMWRESTLING.

CS ȘOIMII LIPOVA a obținut rezultate impresionante: 17 medalii (3 medalii de aur, 5 medalii de argint, 9 medalii de bronz) și locul 7 în clasamentul final al cluburilor sportive!

Este un moment și un eveniment remarcabil și memorabil, care va rămâne pentru totdeauna în istoria orașului Lipova cu atât mai mult că ediția din acest an a adus la Lipova 403 concurenți, un număr record de sportivi, cei mai buni dintre cei buni ai sportului brațelor de fier.

Întregul eveniment s-a desfășurat în cele mai bune condiții, fiind un real spectacol de forță, determinare, disciplină, ambiție, putere, multă pasiune și fairplay, o competiție grea, pe care fiecare sportiv a jucat-o până la ultima picătură de forță, pentru a obține un loc pe podiumul final.
“Pentru noi din postura de gazde și organizatori, acest moment a reprezentat o mare onoare și bucurie și totodată o mare provocare, fiind cel mai mare eveniment sportiv, cu sportivi de performanță, desfășurat până acum în orașul Lipova.

Toate acestea nu ar fi fost însă posibile fără cei care au inițiat totul și au fost de acord ca în acest an Campionatul Național de Skandenberg-Armwrestling să se desfășoare la Lipova și anume Federația Română de Skandenberg-Armwrestling, cărora le mulțumim pentru încrederea acordată și pentru implicarea în acest demers.

Totodată, nu am fi reușit nimic din toate acestea, fără un mare sprijin exterior venit din partea sponsorilor și colaboratorilor noștri: Sala de evenimente „SAPOR EVENTS”, Asociația „Împreună Suntem Mai Buni” Lipova, SC INTECO HOLDING SRL și nu în ultimul rând Clubul Sportiv „ȘOIMII” Lipova – Secția Skandenberg-Armwrestling, reprezentată prin Robin BRETEAN.

Mulțumirile noastre și întreaga recunoștință, merg către fiecare dintre persoanele care s-a implicat și împreună, cu toții am reușit să oferim orașului Lipova, județului Arad și întregii țări, o adevărată paradă de prestanță și profesionalism, asigurată de cei mai buni sportivi din România, ai sportului brațelor de fier.

Pentru orașul Lipova și comunitatea de aici, evenimentul a fost unul de bun augur, aducând un mare plus domeniului economic, turistic și social, iar acest aspect de asemenea, nu poate decât să ne bucure foarte mult.

Bucuria pentru noi ca și gazde ale evenimentului a fost și mai mare odată cu rezultatele obținute de sportivii Secției de Skandenberg-Armwrestling din cadrul Clubului Sportiv „ȘOIMII” Lipova, care au participat cu un număr de 22 de sportivi și până la finalul competiției au adunat un număr total de 17 medalii (3 medalii de aur, 5 medalii de argint și 9 medalii de bronz).

Multe felicitări tuturor sportivilor noștri și tuturor celorlalți sportivi, pentru rezultatele obținute, tuturor antrenorilor pentru munca colosală depusă și pentru faptul că formează adevărați campioni, tuturor celor care valorifică, susțin și promovează sportul brațelor de fier în România!

Împreună am agățat orașul Lipova și județul Arad pe harta sportului de performanță românesc, acest gen de evenimente remarcabile, reprezentând nu doar o acțiune memorabilă pentru domeniul cultural-sportiv, ci un veritabil promotor pentru orașul Lipova și comunitatea sa.

Orașul Lipova va susține și va primi mereu cu toată deschiderea orice inițiativă care susține și promovează sportivii și sportul românesc fapt care ne convinge că com continua și în viitor cu alte competiții sportive de acest gen”, a declarat Florin Pera, primarul orașului Lipova.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției