Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii că toate documentele care nu sunt încă digitalizate/disponibile în format electronic se pot transmite prin intermediul Formularului de contact accesibil în serviciul Spațiul Privat Virtual. De reținut este că pentru transmiterea acestor documente, se selectează categoria „Asistență și îndrumare de specialitate în domeniul fiscal”. „Reamintim că, de la 01.03.2022, transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale de către contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoane fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent se va face exclusiv prin intermediul Spaţiului Privat Virtual“, spun cei de la Finanțe. Pentru a nu exista dificultăți în transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, Centrul Național pentru Informații Financiare a procedat la ridicarea limitei maxime a fișierelor ce pot fi atașate formularului de contact, de la 5 MB la 10 MB. De asemenea, pentru a facilita transmiterea documentelor, trebuie să aveți în vedere următoarele: Scanarea la rezoluție maxim 300 dpi; eliminarea automată a paginilor albe (goale); scanarea în alb-negru; scanarea într-un fișier format PDF; comprimarea fișierului PDF
Actualitate 101
Pentru prima oară după promovare, patru utiști fac parte din unsprezecele etapei
citește mai mult »