SUA și Ucraina au ajuns miercuri la un acord privind accesul la resursele naturale ale Ucrainei, o mișcare prin care Kievul a încercat să consolideze sprijinul președintelui Donald Trump în negocierile de încetare a focului cu Rusia, relatează Bloomberg.

Potrivit CNN, este vorba despre un „acord de parteneriat economic”, care va oferi Washingtonului acces la mineralele rare ale Kievului în schimbul înființării fond comun pentru investiții în reconstrucția Ucrainei.

Important de menționat este faptul că înțelegerea dintre cele două state nu oferă automat Washingtonului o parte din bogăția minerală a Ucrainei sau din infrastructura sa de gaze, subliniază Reuters, care a analizat proiectul acordului.
Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat miercuri că ambele țări au semnat acordul. „Așa cum a spus președintele, Statele Unite se angajează să contribuie la facilitarea încheierii acestui război crud și fără sens”, a declarat secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, într-un comunicat.

„Acest acord semnalează clar Rusiei că administrația Trump este angajată într-un proces de pace centrat pe o Ucraina liberă, suverană și prosperă pe termen lung”, a spus Bessant. „Și, pentru a fi clar, niciun stat sau persoană care a finanțat sau a furnizat mașina de război rusă nu va putea beneficia de reconstrucția Ucrainei”.

Ministrul economiei ucrainean, Yulia Svyrydenko, s-a aflat la Washington pentru a semna acordul în numele guvernului ucrainean.

Printre termenii acordului se numără „proprietatea și controlul deplin” care rămân în mâinile Ucrainei, a postat ea miercuri pe X.

„Toate resursele de pe teritoriul nostru și din apele teritoriale aparțin Ucrainei”, a spus ea, adăugând: „Statul ucrainean este cel care decide ce și unde se extrage. Subsolul rămâne în proprietatea Ucrainei – acest lucru este clar stabilit în acord”.

Bogății minerale

Aliații Kievului au pus de mult ochii pe bogățiile minerale ale țării. Ucraina are zăcăminte de 22 din cele 50 de materiale clasificate ca fiind critice de către Serviciul Geologic al Statelor Unite.

Acestea includ minerale rare și alte materiale esențiale pentru producția de electronice, tehnologii de energie curată și unele sisteme de armament.

Producția mondială de minerale rare și alte materiale strategice importante este dominată de mult timp de China, ceea ce face ca țările occidentale să caute cu disperare alte surse alternative, inclusiv Ucraina.

Un memorandum de înțelegere pregătit anul trecut sub administrația Biden prevede că SUA vor promova oportunitățile de investiții în proiectele miniere din Ucraina pentru companiile americane, în schimbul creării de stimulente economice și implementării de bune practici comerciale și de mediu de către Kiev.

Ucraina are deja un acord similar cu Uniunea Europeană, semnat în 2021.
sursa: techrider.ro

Lasă un răspuns

Recomandările redacției