Liderii celor mai puternice 20 de economii din lume şi-au început sâmbătă, la New Delhi, summitul lor anual prin acordarea statutului de membru permanent Uniunii Africane, într-un efort de a face G20 mai reprezentativ, relatează Reuters. Blocul rămane însă profund divizat în legătură cu războiul din Ucraina, statele occidentale făcând presiuni pentru o condamnare fermă a Rusiei, în timp ce altele au cerut ca grupul să se concentreze pe probleme economice mai largi. Pentru summitul de două zile din capitala Indiei, New Delhi, preşedintele american Joe Biden şi alţi lideri ai Grupului celor 20 au fost conduşi pe străzi pustii către un nou centru de reuniuni numit Bharat Mandapam. Are formă de scoică, a costat 300 de milioane de dolari şi a fost construit vizavi de un fort din piatră din secolul al XVI-lea. Multe firme, magazine, birouri şi şcoli au fost închise în oraşul cu 20 de milioane de locuitori, iar traficul a fost restricţionat ca parte a măsurilor de securitate pentru a asigura buna desfăşurare a celei mai puternice reuniuni găzduite de această ţară. Mahalalele au fost demolate, iar maimuţele şi câinii vagabonzi au fost îndepărtaţi de pe străzi. Potrivit unui proiect al declaraţiei summitului, analizat de Reuters, negociatorii nu au reuşit să-şi rezolve dezacordurile cu privire la formularea referitoare la războiul din Ucraina, lăsându-i pe lideri să ajungă la un compromis, dacă este posibil. Proiectul de 38 de pagini care a circulat printre membri a lăsat în alb paragraful privind „situaţia geopolitică”, în timp ce s-a ajuns la un acord asupra celorlalte 75 de paragrafe. Rusia este reprezentată la summitul G20 de ministrul de externe Serghei Lavrov, iar acesta a declarat că va bloca declaraţia finală dacă aceasta nu va reflecta poziţia Moscovei cu privire la Ucraina şi la alte crize. La summit, preşedintele Joe Biden va face presiuni pentru un nivel mai ridicat de acţiune în domeniul climei din partea marilor ţări, a declarat un oficial de la Casa Albă, în contextul în care cresc îngrijorările legate de lipsa de consens în ceea ce priveşte reducerea emisiilor. Ţările G20 emit 80% din emisiile globale, iar opiniile lor sunt urmărite cu atenţie înaintea reuniunii COP 28 din Emiratele Arabe Unite. Premierul Narendra Modi, care încearcă să consolideze credibilitatea Indiei ca mare putere, a anunţat că Uniunea Africană (UA) va deveni membră a G20, la fel ca Uniunea Europeană. În discursul său de deschidere a summitului, Modi a invitat UA, reprezentată de preşedintele Azali Assoumani, să ia loc la masa liderilor G20 în calitate de membru permanent. Se aşteaptă ca summitul să fie dominat de Occident şi de aliaţii săi. Preşedintele chinez Xi Jinping va lipsi de la reuniune şi l-a trimis în locul său pe premierul Li Qiang, în timp ce Vladimir Putin lipseşte, de asemenea, de la reuniune. La summit mai participă, printre alţii, cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Rishi Sunak, liderul de facto al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman şi premierul japonez Fumio Kishida. Summitul fusese văzut ca oferind un loc pentru o posibilă întâlnire între Xi şi Biden, după luni de eforturi depuse de cele două puteri mondiale pentru a reface legăturile distruse de tensiunile comerciale şi geopolitice. „Este de datoria guvernului chinez să explice” de ce liderul său „participă sau nu”, a declarat reporterilor Jon Finer, consilierul adjunct pentru securitate naţională al SUA. El a spus că există speculaţii potrivit cărora China „renunţă la G20” în favoarea unor grupări precum BRICS, unde este puterea dominantă. BRICS include Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, şi a convenit să adauge încă şase noi membri – Arabia Saudită, Iran, Etiopia, Egipt, Argentina şi Emiratele Arabe Unite – într-o mişcare menită să accelereze eforturile sale de a reorganiza o ordine mondială pe care o consideră depăşită. (sursa:news.ro)
Actualitate 57
Nicușor Dan, propus de Coaliția România Europeană candidat la prezidențiale
citește mai mult »