Biroul de informare publică al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a anunțat că procurorul a extins acțiunea penală împotriva lui D.A., în vârstă de 21 de ani, cercetat pentru viol săvârșit asupra unei minore de 14 ani.

Potrivit anchetei, în perioada septembrie 2023 – martie 2024, inculpatul ar fi întreținut zilnic cel puțin un raport sexual consimțit cu minora, până când aceasta a aflat că este însărcinată de aproximativ patru săptămâni. Faptele s-ar fi desfășurat atât la domiciliul victimei, cât și la cel al inculpatului.

D.A. este cercetat în stare de recidivă postexecutorie, având anterior o condamnare pentru tâlhărie calificată.

Acesta a fost reținut pe 27 septembrie 2025, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Lipova a dispus, la 28 septembrie 2025, arestarea preventivă pentru 30 de zile, până la 27 octombrie 2025.

Investigațiile au fost efectuate de Poliția Orașului Lipova și Secția 7 Poliție Rurală Lipova, sub coordonarea procurorului de caz.

Parchetul subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurilor preventive nu înfrâng prezumția de nevinovăție, care rămâne valabilă până la o hotărâre penală definitivă.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției