Tânăra care s-a urcat băută și drogată la volan a fost reținută VIDEO
Distribuie articolul:
Reprezentanții IPJ Arad au declarat că în baza probatoriului administrat, tânăra care s-a răsturnat cu mașina că a fugit de poliție, deoarece era drogată și băută, a fost reținută pentru 24 de ore.
Reținerea a avut loc pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Știre inițială:
În dimineața zilei de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 5:00, o patrulă de ordine publică a observat un autoturism care se deplasa haotic, în sensul giratoriu din Boul Roșu. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, care nu a oprit la semnalele polițiștilor. Mașina și-a continuat deplasarea câțiva kilometri, până într-un alt sens giratoriu din municipiu, unde, după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-a răsturnat.
Conducătorul autoturismului, o femeie de 28 de ani, din Arad, nu a fost rănită, evenimentul fiind soldat exclusiv cu pagube materiale. Testarea acesteia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,48 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu aparatul din dotare a indicat o valoare pozitivă pentru consum de substanțe psihoactive. (Menționăm că acesta nu constituie probă în dosarul penal).
Femeia a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și substanțelor consumate, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Totodată, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.640 de lei, pentru circulație pe contrasens, nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier, nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului, depășirea liniei continue, conducere agresivă și lipsa centurii de siguranță. Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Rutier, urmând a fi luate și alte măsuri, dacă se impune. Ca sancțiune complementară, femeii i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile.
Curtea Constituțională a decis în unanimitate respingerea contestației lui Cristian Teheș. CCR a decis confirmarea și validarea rezultatului primului tur...