Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad inițiază un proiect dedicat redescoperirii poeziei. Este vorba despre Recit All – (re)descoperirea poeziei, un program ce propune o serie de recitaluri susținute de actorii arădeni în fața elevilor de liceu. Aceste întâlniri își propun să readucă în atenție creația lirică a unor autori studiați în anii de liceu, într-o formă vie și expresivă.
„Într-o perioadă în care ritmul alert al vieții și avalanșa de stimuli ne lasă prea puțin timp pentru literatură – iar poezia, poate mai mult ca oricând, este neglijată – acest proiect își propune să fie un sprijin pentru tinerii aflați în procesul de formare. Credem că atunci când un poem cunoscut din manual prinde glas prin vocea unui actor, profesionist al rostirii, sensurile sale profunde devin mai accesibile, iar mesajul liric poate fi perceput cu o intensitate nouă.” – spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad
Programul, care include poeme semnate de creatori precum Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Tudor Arghezi sau Ana Blandiana, se va desfășura în perioada 13 noiembrie – 15 decembrie, conform următorului calendar:
13 noiembrie (ora 11.00 și 12.00) – Colegiul Național „Moise Nicoară”
14 noiembrie (ora 11.00 și 12.00) – Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”
20 noiembrie (ora 11.00 și 12.00) – Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal”
21 noeimbrie (ora 11.00 și 12.00) – Colegiul Economic
27 noiembrie (ora 11.00 și 12.00) – Colegiul Național „Vasile Goldiș”
28 noiembrie (ora 11.00 și 12.00) – Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici”
12 decembrie (ora 11.00 și 12.00) – Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară
15 decembrie (ora 11.00 și 12.00) – Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn”
Actorii implicați în acest program sunt: Sorin Calotă, Oltea Blaga, Ioan Peter, Bogdan Costea, Liliana Balica, Cristian Bordaș, Mariana Tofan, Oana Kun, Bogdan Neciu și Florin Covalciuc.