Alfred Simonis (PSD) este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, potrivit numărătorii paralele a partidelor, care îl dă drept câştigător, după numărarea voturilor din aproape 400 de secţii din cele 616 organizate la nivelul judeţului Timiş în alegerile locale 2024.

Conform numărătorii, Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş în toate oraşele, mai puţin Timişoara, unde Alin Nica a adunat mai multe voturi cu Alianţa Dreapta Unită.

În plus, numărătoarea paralelă arată că Alianţa PSD-PNL şi-ar fi asigurat şi majoritatea în Consiliul Judeţean, având cei mai mulţi consilieri.

Deşi aseară primarul Dominic Fritz l-a felicitat pe colegul din Alianţa Dreapta Unită pentru victorie, aceasta se pare că a fost obţinută doar la secţiile din Timişoara.

Alte rezultate:
– Lucian Viziteu (USR) e dat câștigător al Municipiului Bacău.
– Elena Lasconi (USR) a obținut 71% dintre voturi pentru un nou mandat de primar al orașului Câmpulung Muscel.
– Primarul liberal din Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea, şi-a recunoscut înfrângerea în faţa contracandidatului PSD, Adrian Niţă.
– Primăria Suceava a fost câștigată de candidatul PSD Vasile Râmbu, liberalul Lucian Harşovschi recunoscându-şi înfrângerea
– controversatul Vlad Oprea (PNL) a câştigat al şaselea mandat de primar în orașul Sinaia, în ciuda dezvăluirilor Recorder.
– Lucian Rus (PSD) a câștigat primăria Deva.
– Lia Olguța Vasilescu (PSD) a anunțat că a câștigat un nou mandat la Primăria Craiova.
– Emil Boc a câştigat al şaselea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca.
– Constantin Toma (PSD) a câştigat detaşat al treilea mandat de primar al municipiului Buzău.
– Dragoş Crişan (PSD) e dat câștigător la primăria municipiului Aiud.
– Kereskenyi Gabor a câștigat cel de-al treilea mandat de primar al municipiului Satu Mare.
– Cristi Valentin Misăilă (PSD) a câştigat primăria Focșani.
– George Scripcaru (PNL) ar fi câștigat la Brașov.
– La Iași a câștigat fostul pesedist controversat Mihai Chirica, în prezent membru PNL.
– La Constanța, Vergil Chițac (PNL) ar fi obținut 29,67% din voturi, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 20,64%, liberalul reușind un al doilea mandat.
– La Slatina ar fi câștigat liberalul Mario De Mezzo
– AUR a anunțat că a câștigat 12 primării din țară, cele mai multe fiind de comune.
– Cosmin Andrei (PSD) a câștigat un nou mandat la primăria municipiului Botoşani.
– La Oradea, primarul în funcție, Florin Birta, a obținut un al doilea mandat, cu un procent zdrobitor (aproape 70%).
– La Sibiu, Astrid Cora Fodor (Forumul Democrat al Germanilor din România) a câştigat un nou mandat de primar cu 39,74% din voturi.
Clotilde Armand, out! 
În Sectorul 1, George Tuţă este declarat noul primar, după numărarea a peste 98% din voturile de la alegerile locale 2024, însă tensiunile persistă, iar PNL acuză USR de întârziere în numărarea voturilor.

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției