Eșecul Politehnicii Iași la Botoșani, 1-2, a provocat prima schimbare de antrenor de la începutul play-out-ului din Superligă. Ieșenii l-au demis pe Leo Grozavu, iar ieri au anunțat oficial că înlocuitorul acestuia va fi portughezul Anthony „Tony” da Silva. În vârstă de 43 de ani, tehnicianul le-a mai pregătit din postura de principal pe Oliveirense, Braganca, Vilar Perdizes și Montalegre, toate în ligile inferioare din Portugalia.

Născut în Franța, fostul fundaș dreapta a crescut la academia lui PSG, dar la nivel de seniori și-a petrecut aproape toată cariera în Portugalia, cu excepția perioadei în care a jucat în România, la CFR Cluj (2007-2011). Anii petrecuți în Gruia au fost și cei mai de succes pentru Tony, care are șapte trofee cucerite în țara noastră: două titluri, trei Cupe și două Supercupe.

Acum, lusitanul o preia pe Poli Iași într-o situație dificilă, pe locul 13 al clasamentului, poziție care la finalul sezonului ar duce la barajul de menținere. „Mulțumesc pentru încrederea acordată. Am venit aici cu inima deschisă să ajut clubul să atingă obiectivele propuse. Apreciez munca lui Leo Grozavu și sper ca la finalul sezonului să ne bucurăm împreună pentru reușită pentru că i se va datora și muncii lui. Acum nu e cel mai potrivit moment de vorbit, acum trebuie să ne bagăm la treabă, e nevoie de multă muncă. Jucătorii au valoare, am încredere în ei. Acum, trebuie să pregătim meciul de luni cu FCU Craiova și să câștigăm” a declarat Tony în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat la Iași. Tehnicianul mai are șapte meciuri pentru a salva echipa de la retrogradare, iar unul va fi chiar împotriva UTA-ei, pe teren propriu, în a șaptea etapă din play-out. Duelul se va disputa în jurul datei de 27 aprilie.

Președintele Consiliului Director al clubului ieșean, Cornel Șfaițer, a vorbit și el despre numirea noului antrenor: „Eu sunt convins că prin cooptarea lui Tony vom reuși să realizăm ce ne-am propus la începutul acestui campionat. De 27 de ani de când sunt în fotbal am susținut tot timpul staff-urile tehnice, am avut succes, am lucrat cu puțini tehnicieni, de fiecare dată am avut realizări, cum a fost și cu Leo Grozavu prin promovarea în Superligă aici. Acum, sperăm ca împrună cu Tony să reușim supraviețuirea”

Cu Tony în teren, CFR Cluj a avut un bilanț perfect împotriva UTA-ei în perioada 2007-2008: trei meciuri, trei victorii, zece goluri înscrise și niciunul primit.

FOTO: FC Politehnica Iași

Recomandările redacției