Primele luni ale anului 2026 au fost marcate de numeroase accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști, utilizatori de trotinete electrice și motocicliști, bilanțul indicând zeci de persoane rănite și o persoană decedată.
Cele mai multe accidente au avut loc în cazul bicicliștilor. Au fost înregistrate 37 de evenimente rutiere, în care a murit o persoană, două au fost rănite grav, iar alte 34 au suferit răni ușoare.
În cazul trotinetelor electrice, au fost raportate 25 de accidente. În urma acestora, 26 de persoane au fost rănite, dintre care cinci au suferit răni grave.
Tot 25 de accidente au avut loc și cu implicarea motocicliștilor. Bilanțul este de 29 de victime, dintre care șapte au fost rănite grav.
Datele arată că, în ciuda controalelor și a sancțiunilor aplicate în trafic, numărul accidentelor în care sunt implicați participanți vulnerabili la trafic rămâne ridicat. De la începutul anului au fost aplicate 917 sancțiuni bicicliștilor, 86 utilizatorilor de trotinete și 93 motocicliștilor, însă aceste măsuri nu au împiedicat producerea unui număr semnificativ de accidente soldate cu victime.